Două organizaţii non-profit organizează luni, de la ora 19, la Sinagoga Sion, evenimentul "Bal pentru Oradea. Susţinem excelenţa". Asociațiile îşi doresc să strângă 20.000 de euro pentru a o susţine pe paraşutista orădeană Bianca Creţ să triumfeze la Campionatul Mondial din 2024.

Spectacolul caritabil a fost prezentat, marţi, într-o conferinţă de presă, de Lavinia Catrinar (preşedinta Asociaţiei Piticot din Oradea), alături de Thea Haimovitz (preşedinta ONG-ului cu același nume din Bucureşti) şi de stilistul Marius Molan, toți trei organizatori.

"Am aflat povestea Biancăi şi ne-am dorit să o susţinem. Obiectivul nostru este să adunăm 20.000 de euro pentru a-i cumpăra o paraşută pe măsura ei de la producătorul italian Performance Designs, pentru a-i asigura antrenamentele în sală, dar şi pentru a-i plăti şedinţele un antrenor specializat în coaching NLP", a explicat Lavinia Catrinar, organizatorul principal al balului.

"Mă bucur că toţi aceşti oameni minunaţi s-au gândit la mine şi îşi doresc să sprijine acest sport, care nu este promovat destul în România. Anul acesta am reuşit să câştig locul trei la proba mea de la Campionatul Mondial, iar în 2024 (n.r. - concursul se organizează tot la doi ani) sper să iau aurul!", a spus tânăra sportivă (foto centru)

BIHOREANUL a prezentat povestea Biancăi luna trecută, după ce tânăra orădeancă a devenit campioană naţională la paraşutism, cântărind doar 40 de kilograme şi folosind o paraşută mai mare decât ar fi trebuit, potrivită pentru sportivi de 65 de kilograme.

Pentru ca visul fetei să devină realitate, participanţii la bal vor putea putea cumpăra la licitaţie tablouri realizate de artişti bihoreni, dar și o bijuterie Kabbalah din pietre prețioase, semnată de Thea Haimovitz.

"De asemenea vor fi scoase la licitaţie şi zece ţinute prezentate la bal, în cadrul unui fashion show pregătit de mine şi de designerii orădeni Adina Junc, Anca Manea, Beata Szatmari, Cristina Breteanu, Casian Kerezsi, Teodora Ciorna, Coralia Dubou, Camelia Ienciu, precum şi de brand-urile Amavi si Allude", a explicat stilistul Marius Molan.

În timpul balulului, care va dura circa trei ore, vor exista mai multe momente artistice pregătite de Vibe Band şi Marius Bălan.

"Bal pentru Oradea. Susţinem excelenţa" va fi prezentat de Thea O. Haimovitz, Loredana Corchiş, Mirela Niţă-Lupu.

Cei care îşi doresc să participe la eveniment îşi pot cumpăra bilete (100 de lei/persoană) de la agenţia de turism Simbo Tour sau sunând la numărul de telefon 0741.146.585 (Lavinia Catrinar).

Participanţii trebuie să respecte codul vestimentar al balului, elegant.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!