Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş au finalizat ancheta în cazul lui Nelu Tomşe, zis Balcanu', un cunoscut afacerist din zona Ştei, acuzat că, în seara zilei de 27 septembrie, a lovit cu bolidul un biciclist iar apoi a fugit de la locul accidentului, dispunând trimiterea acestuia în faţa instanţei, unde bărbatul va fi judecat în stare de arest.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adriana Ardelean, a declarat, vineri, pentru BIHOREANUL că bărbatul a fost trimis în judecată sub acuzaţia de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui autovehicul în stare de ebrietate, din cercetări rezultând că acesta a băut într-un bar înainte de a se urca la volan.

"În ziua în care s-a produs accidentul, inculpatul a petrecut după-amiaza pe terasa barului The Best din Ştei, unde a consumat băuturi alcoolice, aproximativ 200 ml de votcă. Apoi, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului Mitsubishi pentru a se deplasa în localitatea Poiana, unde îşi are domiciliul. Pe DN 76, pe raza localităţii Lunca, nu a oprit autoturismul la culoarea roşie a semaforului amplasat pe o porţiune de drum în lucru şi a accidentat un biciclist care circula din sens opus", a explicat procuroarea.

Deşi impactul a fost puternic, fiind auzit de toţi şoferii care aşteptau la semafor, Tomşe şi-a continuat drumul până acasă, de unde a fost ridicat ulterior de poliţişti şi condus la spital unde, după ce i s-au prelevat probe de sânge, medicii au stabilit o alcoolemie de 1,4 grame la mie.

"Accidentul a fost anunţat la 112 de un alt participant la trafic. Acesta a coborât din autoturism şi când a văzut victima în stare de inconştienţă a sesizat poliţia şi ambulanţa, care a transportat rănitul la spital", a mai spus Ardelean.

Biciclistul, Gheorghe Ghelan, un bărbat de 52 de ani din comuna Rieni, a fost internat la Spitalul Judeţean Oradea - Clinica de Neurochirurgie cu diagnosticul traumatism cranio cerebral minor, fractură piramidală nazală, plăgi escoriate multiple la mâini, contuzie toraco-abdominală, leziuni care, potrivit medicilor legişti, au necesitat 15 zile de îngrijiri medicale.

În seara accidentului, Nelu Tomşe a fost reţinut pentru 24 ore iar ulterior a fost arestat de Judecătoria Beiuş, măsură menţinută pe tot parcursul anchetei.

Imediat după ce dosarul bărbatului a ajuns în instanţă, Judecătoria Beiuş a verificat legalitatea măsurii, considerând că aceasta este întemeiată, motiv pentru care va fi menţinută în continuare.

De-a lungul anilor, Balcanu' a fost implicat în numeroase scandaluri, fiind cercetat pentru loviri şi alte violenţe, ultraj contra bunelor moravuri dar şi pentru infracţiuni rutiere, având până acum 8 la sancţiuni cu amendă sau la închisoare cu suspendarea condiţionată a pedepseia, ultima pedeapsă fiind pentru conducere fără permis.