Consiliul Local a tăiat săptămâna trecută 11 milioane lei de la investiţii, bani pe care îi va vărsa în conturile "găurii negre" numită Electrocentrale. Municipalitatea vrea să ajute CET-ul să cadă la pace cu creditorii, aşa că a renunţat la o bună parte din cheltuielile programate, de la amenajarea de parcări până la achiziţia de containere pentru cei fără adăpost.

"Banii adunaţi în urma rectificării bugetare vor fi folosiţi sub forma unei injecţii de capital în Electrocentrale. Însă societatea e atât de bolnavă încât acesta este doar începutul unui tratament de durată", spune primarul Ilie Bolojan.

Un ajutor pentru CET

Consiliul Local a hotărât diminuarea bugetului de investiţii cu 2,5 milioane euro, bani care vor fi folosiţi pentru finanţarea CET-ului. Aflată într-un impas financiar fără precendent, termocentrala are conturile blocate încă din 15 mai de către furnizorul de cărbune, Unicom Tranzit, care a pus sechestru inclusiv pe combustibil. Firma are sentinţă pentru executarea silită a sumei de 30 milioane lei, din care şi-a recuperat deja mai bine de jumătate. Pentru a se asigura că încasează cât mai repede banii, Unicom a emis somaţii inclusiv către asociaţiile de proprietari deservite de CET, cărora le-a cerut să verse banii în propriul cont.

Situaţia e departe de-a fi singulară. Electrocentrale are datorii istorice de 299 milioane lei, iar mai mulţi furnizori s-au adresat instanţei pentru recuperarea banilor. Desigur, rezultatele se vor vedea....

Se "taie"din lucrări...

Cum în viaţă nu poţi fi cu toate, finanţarea Electrocentrale se va face prin renunţarea la unele lucrări. Printre altele, Consiliul Local a tăiat câte un milion de lei din bugetul alocat pentru construcţia podului Dragoş Vodă, amenajarea accesului în parcul industrial dinspre strada Ogorului, programul de reparaţii străzi şi reamenajarea cinematografului Transilvania ca sală multifuncţională de spectacole.

04 Mircea Ghitea.jpgDupă cum se vede, grosul banilor vor fi luaţi de la Direcţia Tehnică, structura care gestionează majoritatea lucrărilor din oraş. "Deocamdată mai lucrăm la amenajarea de parcări în zona Leonardo da Vinci şi în vecinătatea Colegiului Tehnic Transilvania, dar după finalizarea acestora ne vom opri, din lipsă de fonduri", spune directorul Mircea Ghitea (foto). Municipalitatea a primit din partea orădenilor cereri pentru amenajarea a nu mai puţin de 1.000 de locuri de parcare, majoritatea în zona străzilor Iza, Italiană şi Podului din cartierul Rogerius, dar şi pe artere din Nufărul şi Ioşia. Cel mai probabil acestea vor intra în lucru anul viitor.

Blocarea asfaltărilor nu înseamnă însă stoparea programului de reparaţii străzi. "Acolo unde apar gropi în asfalt, unde se şterg marcajele sau au loc defecţiuni ale sistemului de semaforizare vom interveni cât de repede putem, pentru a nu pune în pericol viaţa orădenilor", spune Leontin Pătcaş, consilier în cadrul Compartimentului Drumuri şi Poduri. Lucrările vor fi făcute în baza acordului cadru de întreţinere străzi.

Contractul, încheiat pe patru ani cu Selina, expiră la sfârşitul lunii iulie, iar cele două părţi au convenit asupra prelungirii lui până la adjudecarea licitaţiei. Din cele 22 milioane lei puse la bătaie anul acesta, constructorul a cheltuit deja 15 mililioane, astfel încât câştigătorul licitaţiei va avea la dispoziţie în 2013 doar 7 milioane. Asta dacă nu cumva se prelungesc contestaţiile iar Selina "papă" tot, profitând de vremea bună pentru asfaltări...

După puteri

Practic, aproape nu există capitol bugetar care să nu fi fost stors. Municipalitatea a tăiat de la finanţare reabilitarea termică a opt blocuri din străzile Bumbacului, Cazaban, Galileo Galilei şi Mareşal Averescu, economisind 534.000 lei, pe considerentul că în absenţa alocărilor de la bugetul central Primăria oricum n-ar fi putut finaliza proiectul.

În plus, consilierii au tăiat reparaţiile capitale programate la Grădiniţa 53 din strada Călugăreni, respectiv la şcolile Schiller, Iosif Vulcan, Dacia ş.a. De asemenea, dacă tot a economisit bani prin amânarea pe vara lui 2015 a Serbărilor Cetăţii, bugetul Direcţiei Monitorizare Cheltuieli şi Organizare Evenimente a fost diminuat şi el cu 100.000 lei.

04 Cristian Beltechi_1.jpgEconomiştii municipalităţii au cotrobăit după bani în toate cotloanele. Spre exemplu, Administraţia Imobiliară Oradea a fost nevoită să renunţe la achiziţionarea a şase containere pentru azilul de noapte din strada Gutenber, prin diminuarea bugetului cu 250.000 lei. "Am vrut să cumpărăm containere cu una sau două camere. Acestea pot oferi peste iarnă toate condiţiile de cazare a unei familii, dar până la urmă a trebuit să amânăm achiziţia pe anul viitor", spune Cristian Beltechi (foto), directorul AIO.

Bani mai puţini pentru FC Bihor...

04 Eduard Florea_4.jpgRectificarea a lovit inclusiv bugetul Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională. Astfel, au fost tăiate de la finanţare studiile de fezabilitatate ale unor proiecte precum crearea unei centuri ocolitoare a oraşului prin amenajarea unui drum care să lege peste câmp sensul giratoriu din zona Sântandreiului de Şoseaua Borşului, amenajarea unui pasaj subteran în Centrul Civic, ecologizarea haldei de zgură a CET-ului ş.a., economia estimată ridicându-se la 550.000 lei. Contabilii au tăiat inclusiv din alocările FC Bihor. "Bugetul clubului a fost diminuat cu 250.000 lei. Probabil această sumă ar putea fi economisită prin înlocuirea cantonamentului programat în Italia cu unul în Băile Felix", spune Eduard Florea (foto), directorul economic al Primăriei.

Florea susţine că, în ciuda ciuntelilor făcute pe buget, acesta va funcţiona fără probleme. "Dintr-un disponibil de 20 milioane lei aflat în conturile Primăriei am reuşit să disponibilizăm 11 milioane lei, ceea ce este foarte bine. Dacă în perioada viitoare vom identifica şi alte surse de venituri, le vom include în buget acoperind investiţiile importante", spune Florea.

Din păcate, însă, şansele ca municipalitatea să identifice noi posibilităţi de câştiguri în actualul context se apropie de zero. Cam cum se întâmplă cu bugetul CET...


"Sperăm că următoarea rectificare bugetară, dacă va exista, va fi una pozitivă, fiindcă acum am stors bugetul ca pe-o lămâie, iar a doua oară nu vom mai avea ce stoarce"

Eduard Florea


BOMBA CET
Blocaj total

Electrocentrale, firmă cu aproape 1.000 de angajaţi, traversează cea mai crâncenă criză din existenţa sa, reuşind să acumuleze datorii de 299 milioane lei, sumă care îi depăşeşte cu 90 milioane bugetul pe anul în curs. Mai mult, din iulie a rămas şi fără licenţă pentru serviciile de transport şi distribuţie a energiei termice, aşa că aceste activităţi vor trebui predate unei alte firme.

Pentru a ajuta CET-ul să iasă din impas, municipalitatea pregăteşte înfiinţarea societăţii Termoficare Oradea, care va prelua reţelele şi personalul aferent în urma unui proces de restructurare. Neoficial, din cei 270 de angajaţi, aproape un sfert, mai precis 70, vor fi disponibilizaţi pentru reducerea cheltuielilor cu salariile. Proiectul de restructuare s-a lovit însă de opoziţia primarului Ilie Bolojan, care a cerut ca şi Electrocentrale, care ar rămâne cu circa 600 de angajaţi, să disponibilizeze tot un sfert din salariaţi. Disponibilizaţii ar urma să primească, în funcţie de vechime, 1-4 salarii compensatorii, aşa că efectul reducerilor se va vedea în buget abia de anul viitor.

Oricum, la sfârşitul săptămânii trecute CET-ul era în situaţia de a nu putea plăti salariile decât parţial deoarece, încasările fiind luate de Unicom, nu avea destui bani în cont. Deşi municipalitatea a strâns 11 milioane lei, banii au rămas deocamdată în bugetul Primăriei, căci dacă i-ar vira societăţii aceştia ar fi blocaţi imediat de creditori.