Primăria Oradea mizează în 2023 pe un buget record, de 2,38 miliarde lei, cu 43,7% mai mare decât suma de 1,65 miliarde lei realizată anul trecut.

Primarul Florin Birta îl consideră unul "echilibrat", în condiţiile în care 47% din cheltuieli vor fi alocate investiţiilor, iar cheltuielile de funcţionare vor fi de 53%.

"Vor creşte sumele atrase"

Potrivit proiectului, publicat în dezbatere publică, vineri, pe site-ul municipalităţii, conducerea administraţiei locale preconizează venituri mai mari la vistieria oraşului. "Anul acesta, bugetul local va fi mai mare decât în 2022, pentru că vor creşte sumele atrase la buget din cotele defalcate din impozitul pe venit, sumele atrase din finanţările nerambursabile europene şi tragerile din contractele de credit încheiate", a declarat BIHOREANULUI primarul Florin Birta (foto).

În plus, economiştii municipalităţii prognozează o creştere cu 8 milioane lei a veniturilor din chirii ca urmare a actualizării acestora cu rata inflaţiei, dar şi a încasărilor din parcări şi redevenţa datorată de ADP şi RER Vest pentru serviciile concesionate.

În ceea ce priveşte fondurile europene, se estimează o creştere cu 21% a sumelor atrase faţă de anul 2022, atât ca urmare a încasării unor sume plătite de municipalitate anul trecut şi nedecontate încă prin proiecte, cât şi a faptului că anul acesta urmează să fie închise mai multe investiţii europene mari.

În schimb, în ciuda indexării taxelor şi impozitelor cu 5,1%, municipalitatea estimează venituri similare cu cele din 2022 în ceea ce priveşte impozitele locale pe clădiri, terenuri şi auto, ca urmare a scăderii restanţelor fiscale. Numărul rău-platnicilor a scăzut după ce orădenii au beneficiat anul trecut de scutiri de majorări în cazul plăţii integrale a debitelor.

În paralel, se mai preconizează reducerea cu circa 1,2 milioane lei a încasărilor din amenzi de parcare, ca urmare a creşterii gradului de conformare a şoferilor.

47% merge pe investiţii

Birta s-a declarat mulţumit de proiectul de buget pe 2023. "Eu zic că este un buget echilibrat. 47% din buget va merge pe investiţii în dezvoltarea oraşului, ceea ce este un lucru foarte bun", afirmă edilul.

Anul acesta Oradea va aloca investiţiilor 1,15 miliarde lei. Grosul lucrărilor, în valoare de 793,8 milioane lei, vor fi derulate prin Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (69% din total), urmată de Direcţia Tehnică cu 141,1 milioane lei (12%) şi Direcţia Patrimoniu Imobiliar cu 106,2 milioane lei (9%). Diferenţa o vor constitui investiţiile derulate de Compania de Apă Oradea, cu lucrări de 42,6 milioane lei, Termoficare Oradea, cu 21,9 milioane lei, şi celelalte societăţi subordonate Primăriei.

"Anul acesta, cea mai mare parte a investiţiilor va fi derulată de DMPFI pentru că ne aflăm la finalul ciclului de finanţare europeană 2014 – 2021, plus cei doi ani de graţie, şi trebuie să închidem proiectele contractate", precizează Birta.

Se dublează datoria publică!

Investiţiile masive, susţinute în mare parte din credite luate pentru cofinanţarea finanţărilor europene, se vor reflecta automat în datoria publică. Anul acesta gradul de îndatorare a Oradiei va creşte de la 7,2% la 12,8% din media veniturilor proprii pe ultimii 3 ani. Totuşi, oraşul este încă departe de pragul maxim de 30% până la care se poate îndatora.

Dacă în 2022 municipalitatea orădeană a rambursat rate, dobânzi şi comisioane în valoare de 28,9 milioane lei, anul acesta datoria oraşului va creşte cu 91%, la 55,4 milioane lei.

"Anul acesta vom începe să facem plăţi la o parte din creditele luate în anii trecuţi cu o perioadă de graţie", explică Birta. Spre exemplu, numai sumele de plată pentru dobânzi şi comisioane vor creşte cu 591%, de la 5,4 milioane lei în 2022 la 23,9 milioane lei în 2023.

Cheltuieli mai mari

În ceea ce priveşte cheltuielile de funcţionare ale oraşului, în valoare de 1,28 miliarde lei, adică 53% din bugetul local, acestea vor creşte cu 8% faţă de 2022.

"Costurile cu salariile vor creşte cu 20%, pentru că de la 1 ianuarie s-a mărit salariul minim pe economie, dar cu toate acestea ne vom încadra într-un procent de 11,5% din buget, faţă de limita de 15% pe care ne-am stabilit-o în anii anteriori", spune Birta.

Ca urmare a eliminării restricţiilor impuse de pandemie, conducerea municipalităţii a mărit bugetul alocat activităţilor cultural-sportive la 24,15 milioane lei. 16,95 milioane lei vor fi alocaţi Clubului Sportiv Municipal, 5,2 milioane lei vor merge pentru funcţionarea Orăşelului Copiilor şi a bazelor sportive, iar 2 milioane lei vor fi alocaţi Consiliului Judeţean pentru susţinerea activităţilor din Cetate, care au fost transferate de oraş către Muzeul Ţării Crişurilor.

Iluminat, salubritate, drumuri...

În paralel, vor creşte şi costurile cu serviciile publice. "Vom avea mai mult de plătit pentru iluminat, salubritate, spaţii verzi şi drumuri decât în 2022 pentru că au crescut cheltuielile cu salariile, energia şi combustibilii", arată primarul.

Astfel, din bugetul de 132,5 milioane lei, câte 35 milioane lei vor fi alocaţi pentru salubritate şi reparaţii drumuri, 21,8 milioane lei pentru iluminat public, 6,5 milioane lei pentru spaţii verzi şi 2,1 milioane lei pentru alte activităţi gospodăreşti. Diferenţa de 32 milioane lei va fi acordată cu titlu de "subvenţie pentru activitate" către Termoficare şi OTL.

În ceea ce priveşte "alte cheltuieli", Primăria îşi va păstra anul acesta aproape la acelaşi nivel cotizaţia de 1,6 milioane lei plătită către Zona Metropolitană Oradea şi îşi va majora cu 25%, de la 4 milioane lei la 5 milioane lei, contribuţia la bugetul Fundaţiei pentru Protecţia Monumentelor Bihor, pentru a păstra ritmul reabilitărilor de clădiri, în ciuda scumpirii costurilor cu materialele.

În schimb, se va reduce cu 26%, de la 11,8 milioane lei la 8 milioane lei, bugetul alocat Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune.

Continuă "bugetarea participativă"

Anul acesta, municipalitatea va continua consultarea orădenilor cu privire la proiectele pe care le doresc în oraş. "La fel ca în 2022, vom aloca 1,5 milioane lei pentru finanţarea proiectelor de bugetare participativă şi 300.000 lei pentru finanţarea ONG-urilor", spune Birta.

În plus, Primăria a majorat la 1 milion lei pe an alocările pentru cheltuielile cu casa şi masa copiilor înscrişi în sistemul de învăţământ dual şi a urcat, tot la 1 milion lei, alocările pentru programul Make IT in Oradea de încurajare a start-up-urilor în domeniu.

Orădenii pot face propuneri şi sugestii pe marginea proiectului de buget până pe 30 ianuarie 2023 la email primarie@oradea.ro, prin poştă pe adresa Piaţa Unirii 1 ori prin centrul de relaţii cu publicul de la parterul palatului administrativ. Aşa că faceţi-vă vocea auzită!


DE FĂCUT!
Oraşul şantierelor

Anul acesta, în Oradea, grosul investiţiilor va fi derulat de DMFPI, care din bugetul de 793,8 milioane lei are de finalizat până la sfârşitul anului proiecte deja începute, cum ar fi pasajele subterane din Centrul civic, centrele de cartier din Rogerius, Nufărul şi Ioşia, reabilitarea clădirii fostului Spital de Neurologie, reabilitarea termică a spitalelor Judeţean şi Municipal etc.

La aceste proiecte se vor adăuga cele finanţate prin PNRR, printre care se numără construcţia viitorului Spital de boli infecţioase, cea mai mare investiţie derulată vreodată de municipalitatea orădeană (137 milioane euro), reabilitarea bastionului Crăişorul al Cetăţii, reabilitarea termică a 58 de blocuri şi multe altele.

La rândul său, Direcţia Tehnică are de finanţat 180 de obiective. Circa 2 milioane de lei vor fi cheltuiţi pe iluminarea cu LED a trecerilor de pietoni, îmbunătăţirea iluminatului stradal din Calea Sântandreiului ş.a., iar 9 milioane lei se vor investi în reabilitarea spaţiilor verzi, care va cuprinde de la parcurile Petőfi Sándor şi 1 Decembrie la I.C. Brătianu şi Rectorului. 130 milioane de lei se vor cheltui pentru 170 de obiective de drumuri şi poduri.

Primăria are în vedere modernizarea a circa 100 de străzi din cele 300 de artere nemodernizate din oraş, majoritatea situate în cartierele Grigorescu, Oncea veche şi Tineretului.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!