Un bărbat în vârstă de 38 ani din comuna Roşiori, prins fără permis de conducere şi cu o alcoolemie de peste 1,1 la mie în aerul expirat la volanul maşinii, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii din Biharia. Procurorii i-au cerut arestarea, însă Judecătoria Oradea a respins propunerea, dispunând ca şoferul să fie cercetat sub control judiciar, deşi nu e pentru prima oară când omul încalcă normele rutiere...

Şoferul a fost oprit de poliţiştii din Biharia vineri seară, în jurul orei 22.50, pe drumul comunal 18, în localitatea Mihai Bravu, după cum se precizează într-o informare transmisă luni pe marginea cazului de Biroul de presă al Poliţiei Bihor.

Bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În schimb, era vizibil băut, iar etilotestul a indicat o concentrație alcoolică de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ca atare, acesta a fost condus la Serviciul judeţean de Medicină Legală Bihor, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar apoi a înnoptat în Arestul Poliţiei Bihor.

Sâmbătă, poliţiştii l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cerând ca bărbatul, Vasile Dacian Pup, să fie arestat preventiv, dar solicitarea a fost respinsă. Judecătorul de drepturi și libertăți a dispus ca bărbatul să fie plasat sub control judiciar pentru 60 zile.

Asta, deşi nu e prima oară când bărbatul e prins băut şi fără permis la volanul maşinii, el fiind condamnat definitiv anul trecut, de Judecătoria Oradea, la 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi 100 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Cert e că, acum, atât Pup cât şi anchetatorii pot contesta măsura dispusă de Judecătoria Oradea, însă, până luni, nici una dintre părţi nu a uzat de această posibilitate.