După înfrângerile de la Cluj, de marţi şi joi, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea se reîntorc acasă şi luni, la Arena Antonio Alexe, vor primi replica echipei Universitatea Banca Transilvania, în meciul al treilea al semifinalei campionatului Ligii Naţionale.
Partida este programată cu începere de la ora 18, iar elevii antrenorului Cristian Achim au nevoie de victorie pentru a continua seria jocurilor din penultimul act. În caz contrar, sezonul se va încheia pentru ei.
Înfruntarea va fi transmisă de Digi Sport şi va fi arbitrată de Mircea Şerban, Laszlo Bukuresti şi Marius Epure, iar comisar din partea Federaţiei Române de Baschet a fost desemnat Marius Marinescu.
Pentru disputa de luni, clubul orădean a comercializat bilete, atât online, cât şi la sediul clubului, dar sunt valabile şi abonamentele. Cât priveşte accesul spectatorilor în incinta Arenei Antonio Alexe, conducerea clubului CSM informează că acesta se face pe baza prezentării pentru scanare a biletului sau abonamentului achiziţionat.
În cazul în care orădenii vor obţine victoria în partida de luni seară, atunci semifinala va continua miercuri, de la ora 20:15, tot la Arena Antonio Alexe.