După ce a obţinut calificarea pentru cea de-a doua fază a grupelor FIBA Europe Cup, CSM CSU Oradea se concentrează din nou pe campionatul intern, urmând a se deplasa la Focşani, unde, sâmbătă seară, de la ora 18, va susţine jocul din cadrul etapei a 9-a din sezonul regulat al Ligii Naţionale.
Baschetbaliștii antenorului Cristian Achim vor întâlni echipa locală CSM Focşani, într-o dispută care va putea fi urmărită în direct pe canalul YouTube FRB TV.
În campionatul intern, "roş-albaştrii" au 5-1 la general, dar şi două partide amânate, pe care le vor disputa "înaintea reluării campionatului de după fereastra destinată echipei naţionale a României", după cum a informat clubul orădean.
De cealaltă parte, CSM Focşani a pierdut ultimul meci disputat, în deplasare, cu SCM U Craiova, iar echipa vrânceană are 3-5 la general. Rivalii CSM au însă două victorii din trei partide disputate pe teren propriu.
Clubul orădean a mai transmis, pe site-ul oficial, că CSM CSU Oradea va juca pentru prima dată în istorie în Sala Sporturilor din Focşani.
Aceasta având în vedere că cele două echipe s-au mai întâlnit şi pe parcursul sezonului precedent, însă atunci meciurile s-au desfăşurat în cadrul unor turnee organizate de Oradea şi Timişoara.
Pentru disputa de sâmbătă seară, antrenorul Cristian Achim nu se confruntă cu probleme de lot, beneficiind de un efectiv complet pentru această deplasare.