După înfrângerea de la Cluj, echipa orădeană de baschet masculin CSM CSU revine pe teren propriu şi vineri seară, de la ora 20, va primi replica sibienilor de la CSU Atlassib.

Meciul, care se va desfăşura în Arena Antonio Alexe, va conta pentru etapa a VII-a, prima a returului din Grupa locurilor I-VI din Liga Naţională.

Se vor afla faţă în faţă prima şi ultima clasată din această grupă, CSM CSU Oradea, situată în fruntea ierarhiei, cu 47 de puncte, iar CSU Atlassib Sibiu, pe locul al VI-lea, cu 41 de puncte.

Dacă orădenii vin după o înfrângere suferită pe final al Cluj, sibienii au învins clar Steaua, runda precedentă, administrându-i un 106-79, după ce au excelat la aruncările de trei puncte. Astfel, cei de la CSU Atlassib vin cu un moral foarte bun la jocul de la Oradea, însă cum elevii antrenorului Cristian Achim au suferit două înfrângeri consecutiv, este greu de crezut că-şi vor permite încă una la rând. În aceste condiţii se anunţă un joc foarte disputat, în care orădenii ţintesc obţinerea celei de-a 21-a victorii în acest sezon şi, implicit, consolidarea primei poziţii a ierarhiei.

La Sibiu, pe 22 februarie, CSM CSU Oradea s-a impus cu scorul de 83-79.

Jocul va fi arbitrat de Alin Faur, Mircea Şerban şi Istvan Bertalan, iar Digi Sport va transmite în direct confruntarea.

Tot vineri, în această grupă, Universitatea Cluj va primi replica formaţiei SCM U Craiova, în timp ce Steaua va juca sâmbătă seară la Tg. Mureş.


CSM CSU Oradea – CSU Atlassib Sibiu

Vineri, ora 18:00
Transmis pe: Digi Sport
Sala: Arena Antonio Alexe
Arbitri: Alin Faur, Mircea Şerban şi Istvan Bertalan
Comisar FRB: Doru Vinaşi


Etapa a VI-a a Grupei locurilor I-VI din Liga Naţională la baschet masculin:

Vineri:

Ora 18:00 U-Banca Transilvania Cluj – SCM U Craiova (Digi Sport)

Ora 20:00 CSM CSU Oradea - CSU Atlassib Sibiu (Digi Sport)

Sâmbătă:

Ora 19:30 BC Mureş Tg. Mureş- Steaua CSM Eximbank


Clasament Grupa locurilor I-VI:

1.

CSM CSU Oradea

20/7

47

2.

Steaua CSM Eximbank

19/8

46

3.

U-Banca Transilvania Cluj

18/9

45

4.

BC Mureş Tg. Mureş  

16/11

43

5.

SCM U Craiova

16/11

43

6.

CSU Atlassib Sibiu

14/13

41

 


Etapa a VI-a a Grupei locurilor VII-XII din Liga Naţională de baschet masculin:

Sâmbătă:

Ora 17:00 CS Energia Tg. Jiu – BCM U Piteşti

Ora 20:00 CS Dinamo Bucureşti - CS Gaz Metan Mediaş  

Luni:

Ora 18:00 BC SCM Timişoara - CS Phoenix Galaţi


Clasament Grupa locurilor VII-XII:

1.

CS Phoenix Galaţi

13/14

40

2.

CS Dinamo Bucureşti

12/15

39

3.

CS Energia Tg. Jiu

11/16

38

4.

BC SCM Timişoara

9/18

36

5.

BCMU Piteşti

10/17

34

6.

CS Gaz Metan Mediaş

4/23

31