Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au impus fără probleme, sâmbătă, în deplasare, la Baia Mare, pe terenul echipei locale Olimpic Municipal, în cadrul etapei a XV-a a Ligii Naţionale.

Meciul, care s-a desfăşurat în Sala Lascăr Pană, s-a încheiat cu scorul de 92-54 pentru bihoreni, care s-au distanţat după primele zece minute la zece puncte diferenţă, scor 29-19. Primul sfert a fost însă şi cel mai spectaculos, cu cele mai multe puncte marcate.

Orădenii au continuat în aceeaşi notă şi-n sfertul secund, când au marcat 21 de puncte şi când s-au apărat foarte bine, primind doar 5 puncte, astfel că în pauza mare au avut un avantaj de 26 de puncte pe tabelă, scor 50-24.

După cum a arătat-o şi tabela de scor, meciul a fost jucat încă după prima jumătate, însă orădenii au continuat să-şi facă treaba şi-n partea a doua, în special în sfertul III, când au marcat din nou peste 20 de puncte, mai exact 24, primind în acest interval doar 11. Astfel, cu zece minute înainte de final, diferenţa pe tabelă a crescut la 39 de puncte pentru campioana României, scor 74-35.

Văzând că nu se mai poate întâmpla nimic în ultimul sfert, antrenorul Cristian Achim i-a aruncat în luptă pe mai tinerii jucători, cei care de obicei evoluează mai puţin sau aproape deloc, dar cu toate acestea ultimele zece minute au fost echilibrate, câştigate la limită de gazde totuşi, cu 19-18.

În acest fel, scorul final al partidei a fost 92-54 pentru CSM CSU. Astfel, s-a consemnat o victorie facilă pentru trupa orădeană, care şi-a mai putut odihnii anumiţi jucători şi care a ajuns acum la cel de-al optulea succes din actualul sezon al Ligii Naţionale.

Principalul marcator al orădenilor a fost în acest joc Muhamed Pasalic, cu 21 de puncte. El a fost urmat de Titus Nicoară, cu 14 puncte, Branko Mirkovic şi Bogdan Ţîbîrnă, cu câte 12 puncte.

De precizat faptul că echipa din Baia Mare este singura formaţie din Liga Naţională care are în componenţă în prezent doar jucători români.


Olimpic Municipal Baia Mare - CSM CSU Oradea 54-92 (19-29, 5-21, 11-24, 19-18)

Marcatori Olimpic Municipal Baia Mare: M. Macura 16 puncte, A. Dohi 10, V. Dumitrescu 8, A. Movileanu 7, L. Tohatan 4, L. Ţîbîrnă 4 şi F. Ilicov 3 puncte. Au mai jucat: D. Stoica şi C. Porumb. Antrenor: S. Man

Marcatori CSM CSU Oradea: M. Pasalic 21 puncte, T. Nicoară 14, B. Mirkovic 12, B. Ţîbîrnă 12, A. Mandache 9, B. Nicolescu 9, s. Pop 7, S. Denison 3, D. Tămăşdan 3 şi U. Lucic 2 puncte. A mai jucat: C. Petrişor. Antrenor: Cr. Achim

În cealaltă partidă de sâmbătă din etapa a XV-a a Ligii Naţionale la baschet masculin, U BT Cluj s-a impus cu scorul de 88-82, în deplasare, pe terenul echipei BCM U Piteşti.

Pentru CSM CSU Oradea urmează acum meciul de marţi din Basketball Champions League, din Ucraina, de pe terenul formaţiei Khimik Yuzhne.