Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor disputa sâmbătă seară, de la ora 20.45, următorul joc din cadrul campionatului Ligii Naţionale.

După înfrângerea de la Galaţi, care nu le-a făcut deloc cinste, săptămâna trecută, elevii antrenorului Cristian Achim s-au reîntors acasă şi se vor confrunta acum cu oltenii de la SCM Universitatea Craiova.

Meciul va conta pentru etapa a VI-a a Ligii Naţionale şi se va desfăşura la Arena Antonio Alexe, în continuarea jocului internaţional feminin România - Slovenia.

De notat că formaţia olteană a alcătuit un lot extrem de competitiv în acest sezon competiţional. În plus, banca tehnică a fost încredinţată unui tehnician ce provine de la un nivel superior. Acesta este israelian şi se numeşte Rami Hadar.

"Fost antrenor al echipei Maccabi Tel-Aviv, Hadar este un nume cu totul aparte în baschetul românesc. El a condus celebrul club israelian chiar pe parcursul sezonului 2016/17 şi a obţinut patru victorii, incluzând o serie de trei succese consecutive, din totalul de nouă partide în care a ghidat echipa amintită la nivel de Euroligă", după cum precizează site-ul clubului orădean.

Totodată, pe lângă antrenorul israelian, iubitorii de baschet din Oradea vor avea oportunitatea să-l vadă în joc şi pe sârbul Nemanja Aleksandrov. În vârstă de 30 ani, sportivul înalt de 2.11 metri evoluează la poziţiile 4-5. "El dispune de un IQ baschetbalistic remarcabil, dublat de o formare şi educaţie specifică baschetului de excepţie. De-a lungul carierei, Aleksandrov a evoluat inclusiv la poziţia 3, adică la perimetru", după cum mai anunţă sursa citată.

Cu toate acestea, orădenii sunt dornici de victorie şi speră să obţină cel de-al patrulea succes din noul sezon al Ligii Naţionale, succes care i-ar propulsa din nou în prima parte a clasamentului.

Meciul CSM CSU Oradea – SCM U Craiova va fi arbitrat de Ciprian Stoica, Laszlo Bukuresti şi Istvan Bertalan şi va putea fi urmărit şi pe micul ecran, în transmisiunea în direct a celor de la Digi Sport.


Programul etapei a VI-a a Ligii Naţionale la baschet masculin:

Vineri:

Ora 17.00 CSM Steaua Eximbank Bucureşti - CS Phoenix Galaţi (Digi Sport)

Ora 19.00 BC Mureş Tg. Mureş - BC SCM Timişoara (FRB TV)

Ora 19.00 BC CSU Sibiu - BC Timba Timişoara

Sâmbătă:

Ora 18.00 U-Banca Transilvania Cluj  - CS Politehnica Iaşi

Ora 20.45 CSM CSU Oradea - SCMU Craiova (Digi Sport)

Luni:

Ora 20.00 CS Dinamo Bucureşti - BCMU FC Argeş Piteşti (Digi Sport)


Clasament:

1.

BCMU FC Argeș Pitești

4/1

 9

2.

U-Banca Transilvania Cluj

4/1

 9

3.

BC SCM Timișoara

4/1

 9

4.

CS Phoenix Galați

4/1

 9

5.

BC CSU Sibiu

3/2

 8

6.

SCMU Craiova

3/2

 8

7.

CSM Steaua Eximbank Buc

3/2

 8

8.

CSM CSU Oradea

3/2

 8

9.

BC Timba Timișoara

1/4

 6

10.

BC Mureș Tg. Mureș

1/4

 6

11.

CS Politehnica Iași

0/5

 5

12.

CS Dinamo București

0/5

 5