Echipa de baschet masculin CSŞ LPS Bihorul s-a clasat pe locul II la turneul final al Campionatului Naţional de juniori U13 şi a devenit vicecampioană naţională.

Turneul s-a desfăşurat chiar la Oradea, la Sala LPS Bihorul şi sala de la Colegiul Partenie Cosma, iar echipa pregătită de antrenorii Alin Cureş şi Ana-Maria Meszaros, a avut evoluţii bune, reuşind să câştige toate meciurile până în finală, unde a cedat însă, cu 54-62, în faţa celor de la Dinamo Bucureşti.

În faza grupelor, formaţia orădeană şi-a învins toate cele trei adversare, adjudecându-şi primul loc, după ce a învins cu: 64-53 pe U BT Cluj-Napoca, 69-46 pe CSŞ nr. 4 Bucureşti şi 49-47 pe Laguna Bucureşti.

În semifinale, orădenii au întâlnit echipa ACS Baler Otopeni, de care au trecut cu scorul de 65-58, ajungând astfel să dispute meciul din ultimul act cu trofeul pe masă, fapt care i-au timorat un pic pe tinerii jucători orădeni.

În finală, CSS LPS Bihorul s-a confruntat cu Dinamo CSŞ nr. 6 Bucureşti şi după ce oaspeţii au avut un început foarte bun, orădenii nu au reuşit să mai revină suficient, iar în final au trebuit să se recunoască învinşi cu scorul de 54-62.

În acest fel, dinamoviştii au devenit campioni, iar orădeni au cucerit medaliile de argint şi titlul de vicecampioni naţionali, fapt care mulţumeşte conducerea clubului bihorean.

"Echipa a jucat foate bine în faza grupelor şi în semifinală. Din nefericire, emoţiile i-au copleşit pe băieţii noştri în finală, pe care au început-o foarte greu. Dinamo s-a distanţat, iar noi nu am mai putut să recuperăm diferenţa până la final. Suntem totuşi mulţumiţi de acest rezultat, pentru că ne-am propus un loc pe podium. Această generaţie a fost vicecampioană şi la under 12 ani. Sperăm ca în viitor să devenim totuşi şi campioni", a declarat antrenorul principal al CSS LPS Bihorul, Alin Cureş.

Tehnicianul orădean i-a avut la dispoziţie pentru acest turneu pe următorii jucători: Ştefan Abrudan, Bánszki Norbert, Aris Betea, Rareş Bozga, David Bulc, Raul Buzguţa, Andrei Caba, Bogdan Creţ, Andrei Covaci, Bogdan Cobzaru, Mario Hortea, George Ion, Andrei Galchiş, Mihai Ghergheleş, Nicolas Gligor, Eduard Foltuţ, Bogdan Mitrea, Alex Novac Iuhas, Denis Pătcaş, George Pilcă, Andrei Popescu, Rareş Teodorof şi Dragoş Tomoiagă.

La final, pe lângă medaliile de vicecampioni, anumiţi jucători ai LPS-ului au primit şi câteva distincţii speciale. Astfel, căpitanul de echipă, Denis Pătcaş şi Bogdan Creţ au fost incluşi în echipa ideală a turneului – Best Five, iar Rareş Teodorof a fost desemnat cel mai bun apărător.