Deși au început destul de bine jocul de sâmbătă seara, de la București, cu Steaua, baschetbaliștii formației CSM CSU Oradea au trebuit să se recunoască învinși în cea de-a doua etapă a Grupei A din Liga Națională.

Elevii antrenorului Cristian Achim au cedat cu scorul de 74-81 disputa cu echipa bucureșteană, într-o partidă care s-a desfășurat în Sala Mihai Viteazul din Capitală și care a însemnat și o reeditare a finalei ediției trecute de campionat.

Bihorenii au avut un prim sfert bun de joc, marcând 27 de puncte, față de numai 21 ale steliștilor. Din păcate însă ce a urmat după prima pauză nu a mai fost favorabil oaspeților, orădenii având o eficacitate scăzută la finalizare. Astfel, deși s-au aflat la conducere și în sferul II, chiar în ultimele secunde ale primei jumătăți gazdele au egalat și s-a intrat în pauza mare cu scorul de 41-41.

Dacă în sfertul secund orădenii au marcat doar 14 puncte, în secvența a III-a ei au fost puțin mai eficienți, reuşind să-şi treacă în cont 16 puncte. Steliştii, în schimb, au marcat 202 de puncte, trecând la conducere și aflându-se în avantaj la ultima pauză cu 63-57.

Deși suporterii campioanei credeau că favoriții lor vor avea puterea să revină și să reîntoarcă situația pe tabelă de partea lor, acest lucru nu s-a mai întâmplat, bucureștenii știind să getioneze bine ultimele zece minute și păstrând o distanță liniștitoare față de adversar. De altfel, per ansamblu, sferul IV a fost echilibrat, cu 18 puncte ale steliștilor și 17 marcate de orădeni.

În acest fel, scorul final a fost de 81-74 pentru Steaua, echipă care câștigă primul ei meci din noua ediție de campionat, după ce jocul din prima etapă și l-a amânat. Pentru bihoreni este regretabil faptul că nu au reușit să mențină tempo-ul din primul sfert, pierzându-le pe celelalte trei, cu o medie de puncte de 16.

Marcus Darrel Ginyard și Muhamed Pasalic au fost principalii marcatori ai campionilor în acest joc, cu câte 12 puncte. I-au urmat în de aproape Giordan Lee Watson, Arturas Valeika și Uros Lucic, cu câte 11 puncte și Kristopher Jameil Richard, cu 10 puncte.

De la bucureșteni Zarko Duric a fost cel mai eficace, cu 18 puncte, în timp ce fostul căpitan al CSM-ului, A ndrei Mandache și-a trecut în cont 13 puncte, precum Ante Delas, tot cu 13 puncte. De menținonat că antrenorul Cristian Achim nu a putut conta la acest joc pe Bobe Nicolescu, jucător care s-a accidentat la picior.

Steaua București – CSM CSU Oradea 81-74 (21-27, 20-14, 22-16, 18-17)

Sala: Mihai Viteazul București Spectatori: 300

Arbitri: Marius Ciulin, Dragoș Nicolae și Istvan Bertalan Comisar: Doru Vinași

Marcatori Steaua: Zarko Duric 18 puncte, A ndrei Mandache 13, Ante Delas 13, Skyler Rodrigo Spencer 12, Aleksandar Vlahovic 10, Ante Gospic 6, Radu Vîrna 5 și Vlad Negoițescu 4 puncte.

Marcatori CSM CSU Oradea: Marcus Darrel Ginyard 12 puncte, Muhamed Pasalic 12, Giordan Lee Watson 11, Arturas Valeika 11, Uros Lucic 11, Kristopher Jameil Richard 10, Vaidas Kariniauskas 4 și Tudor Fometescu 3 puncte.

Într-o altă partidă din etapa a II-a a Grupei A din Liga Națională de baschet masculin, formația SCM U Craiova s-a impus cu scorul de 95-89 pe terenul celor de la Dinamo Știința București.

În etapa următoare, CSM CSU Oradea va juca pe teren propriu cu Dinamo Știința București, sâmbătă, 20 octombrie, cu începere de la ora 20.

Până atunci însă bihorenii vor primi replica celor de la s.Oliver Wurzburg, în prima etapă din faza grupelor FIBA Europe Cup, miercuri, 17 octombrie.