Tinerii baschetbalişti ai echipei U19 de la LPS Bihorul Oradea s-au calificat pentru turneul final al Campionatului Naţional, după ce la turneul semifinal, desfăşurat în perioada 21-23 ianuarie, la Târgovişte, s-au clasat pe locul II.

Elevii antrenorului Alin Cureş au obţinut două victorii şi au suferit o înfrângere la turneul semifinal.

În primul joc, orădenii s-au duelat cu echipa gazdă, CSS Târgovişte, pe care au reuşit s-o învingă la o diferenţă de patru puncte, cu scorul de 78-74. Apoi, pe 22 ianuarie, LPS Bihorul a avut-o ca adversară pe formaţia Ştiinţa Bucureşti, în faţa căreia a trebuit să se recunoască învinsă cu scorul de 67-83.

Meciul decisiv pentru calificare a fost programat luni, 23 ianuarie, când elevii profesorului Cureş i-au întâlnit pe cei de la Leii Bucureşti.

Cu o mobilizare exemplară şi un joc bun, baschetbaliştii orădeni au reuşit să se impună la final cu scorul de 72-63 şi astfel să se situeze pe locul II, loc care îi califică la faza finală a Campionatului Naţional U19 masculin.

Turneul final va avea loc în luna februarie.

Lotul echipei LPS Bihorul pentru turneul semifinal a fost alcătuit din Pătcaş Denis, Igna Raul, Schmidt Marian, Popescu Andrei, Boţoc Mihai, Bolba Denis, Şandor Adrian, Bahrim Ştefan, Baneş Alexandru, Gavriluţ Ştefan, Dunca Florin și Roman Casian.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!