Fost președinte al României, dar și comandant, timp de 12 ani, al celui mai mare petrolier pe care l-a avut România, Traian Băsescu opinează că România și întreaga Europă ar trebui să ia în calcul raționalizarea consumurilor de carburanți, cât mai repede, pentru a evita o penurie în aprovizionare.

„Marea problemă nu este prețul. Marea problemă este să ai combustibil”, atenționează Băsescu.

„Să fim corecți!”

„Hai să fim corecţi. Trebuie raţionalizat de pe acum, ca să nu ajungem la criză. Adică, spre exemplu, dumneavoastră să luaţi un rezervor de benzină pe lună”, a spus Traian Băsescu, potrivit căruia, după izbucnirea războiului din Golful Persic și închiderea Strâmtorii Ormuz - pe unde trece o cincime din comerțul mondial cu petrol -, principala problemă nu este preţul combustibilului, ci asigurarea stocurilor necesare.

Fostul şef al statului a criticat măsurile de intervenţie asupra preţurilor, cum ar fi plafonarea sau reducerea acestora prin diminuarea accizelor, pe care le consideră contraproductive, a scris g4media.

Fostul președinte a susţinut că piaţa trebuie lăsată să funcţioneze astfel încât importatorii de motorină şi benzină să fie interesaţi să aducă marfă în România.

„Marea problemă nu este preţul. Marea problemă este să ai combustibil. Or, noi facem o mare greşeală, şi europenii, din demagogie, fac o mare greşeală, intervenţii pe preţ, hai să-l limităm, hai să-l plafonăm, hai să-l reducem. Este o mare greşeală”, a spus el.

Băsescu a avertizat că impunerea unor restricţii asupra prețurilor ar putea determina importatorii să îşi reorienteze livrările către alte pieţe, unde nu există astfel de limitări: „Dacă le introducem restricţii, nu neapărat nu vor mai aduce. Vor aduce pentru cei care nu introduc restricţii. Şi tu rămâi fericit, ai făcut poporul fericit că ai redus cu 30 de bani, dar te trezeşti că peste două săptămâni nu mai ai importatori de motorină”.

În context, Traian Băsescu a comentat şi situaţia bugetară a României, pe care a descris-o drept „grea”, spunând că înţelege de ce autorităţile ezită să reducă acciza sau TVA la carburanţi: „Eu înţeleg foarte bine de ce Bolojan ezită să introducă reduceri la acciză sau la TVA, pentru că situaţia bugetară a României este grea. Şi eu spuneam acum vreo lună: „Mergeţi, băieţi, la FMI (n.r. – Fondul Monetar Internațional). Iată că s-au dus la Banca Mondială, care nu mişcă fără FMI”.

Reduceți consumul!

La finele lunii trecute, și comisarul european pentru Energie, Dan Jørgensen, a spus că statele membre ale Uniunii Europene ar trebui să-și diminueze consumurile de carburanți și gaze, mai ales în transporturi, pentru a se pregăti în cazul în care aprovizionarea cu energie va fi afectată pe termen lung din cauza războiului din Iran.

El a avertizat că Europa riscă să se confrunte cu prețuri mai mari și chiar cu lipsuri de combustibil, astfel că a recomandat mai multe măsuri, inclusiv reducerea voluntară a consumului.

Asta ar putea însemna, de exemplu, ca oamenii să fie îndemnați să se deplaseze mai puțin cu autoturismele sau cu avioanele, pentru a păstra combustibilul pentru nevoi esențiale.

„Statele membre ar trebui să se abțină de la măsuri care ar putea crește consumul de combustibil, ar limita fluxul liber de produse petroliere sau ar putea descuraja producția rafinăriilor din UE”, a scris Jørgensen.

Astfel de măsuri precum cele propuse de comisarul danez au fost deja adoptate în unele țări asiatice. În Filipine, Indonezia și Sri Lanka, de pildă, a fost redusă săptămâna de lucru, în Thailanda s-a instituit munca de acasă pentru funcționari, în Coreea de Sud angajaților li se cere să nu se deplaseze la serviciu cu mașini personale, iar în Myanmar mașinile pot circula doar alternativ, nu în fiecare zi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!