Situație cu susu-n jos la Ambulatorul Spitalului Județean din Oradea, unde o pacientă a fost programată pentru o consultație cardiologică, dar în ziua și la ora stabilită, medicul la care fusese programată lipsea de la serviciu, fiind în concediu de odihnă, și n-a fost înlocuit cu un alt coleg. Directorul medical al unității nu poate explica situația, cerând răgaz să facă verificări, dar... după zilele libere de care se bucură angajații din sistemul bugetar.

După o urgență

Situația a fost reclamată BIHOREANULUI miercuri, de o pacientă care la finele lunii octombrie a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor, unde în urma unor investigații și după ce a primit tratament de urgență, i s-a recomandat ca din cauza valorilor mari ale tensiunii arteriale să consulte și un medic de specialitate în Cardiologie.

„A doua zi, pe 1 noiembrie, am fost la medicul de familie, care mi-a făcut trimitere pentru medicul specialist, iar apoi am sunat la Policlinică, să-mi fac o programare, fără să solicit un anume medic preferat. În timpul convorbirii, mi s-a comunicat că mi s-a stabilit o programare pentru data de 29 noiembrie la ora 16.45”, a relatat Dorina Goia BIHOREANULUI.

Aceasta a adăugat că, la câteva minute după convorbirea cu angajata Policlinicii, a primit și o confirmare prin SMS a programării, dar nu pe numărul ei de telefon mobil, de pe care purtase discuția, ci pe telefonul soțului.

„Puși pe drumuri”

Problema cea mai importantă este, însă, că miercuri, când a ajuns la Policlinică, cu câteva minute înainte de ora programată, a constatat că ușa cabinetului de Cardiologie era închisă, iar pe ea erau afișate atât numele medicului care trebuia s-o vadă, dr. Priscila Pasc, cât și al unui alt medic, dr. Ioana Coțe, în dreptul amândurora fiind însă mesajul că se află în... „concediu de odihnă”.

„Nu era nimeni la Cardiologie, ușa era închisă. Când am întrebat la recepție de ce, angajata a dat din umeri, a spus să îmi fac altă programare. O bătaie de joc. Este inadmisibil în ziua de azi să se facă asemenea greșeli”, a afirmat femeia, convinsă că nu este singura care a pățit o astfel de încurcătură.

„Eu sunt din Sântandrei și lucrez în Suplacu de Barcău, a trebuit să mă cer mai devreme de la serviciu ca să ajung la Policlinică la ora programării. Dar ce fac alții, care vin în Oradea din județ doar pentru asta și nu apucă să-i vadă un doctor la care știau că sunt programați?”, a subliniat bihoreanca.

Explicația? Săptămâna viitoare!

Contactată de BIHOREANUL, dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Județean, în cadrul căruia funcționează Ambulatorul, a afirmat că nu poate lămuri nici de ce confirmarea prin SMS a programării a primit-o nu pacienta, ci soțul ei, nici de ce la ora stabilită aceasta nu a găsit la cabinet medicul la care fusese planificată.

„Noi am cerut prin note interne, în mai multe rânduri, ca șefii de secții să asigure prezența medicilor care dau consultații în Policlinică, iar dacă medicul programat își ia concediu, să asigure înlocuirea lui cu alt coleg. În această situație nu știu dacă s-a luat această măsură, trebuie să verificăm, dar nu putem face verificarea nici mâine (n.r. – 30 noiembrie), nici poimâine (n.r. – 1 decembrie), pentru că sunt zile libere. Doar luni...”, a declarat directorul medical al Spitalului. Timp în care, ca de obicei, pacientul este pus în așteptare...  

Și online, tot cu probleme

În condițiile în care de la 15 noiembrie a început să funcționeze și sistemul de programare online pentru consultațiile de ambulator, BIHOREANUL a întrebat-o pe reprezentanta unității medicale dacă au fost înregistrate probleme și în funcționarea acestui sistem, răspunsul fiind afirmativ.

„Au fost probleme și cu programările online, mai ales în primele două săptămâni”, a spus dr. Daina.

Potrivit acesteia, disfuncționalitățile, care ulterior s-au redus numeric, au constat tot în absența medicului la care pacientul fusese programat inițial, la data și la ora stabilită. „Unii șefi de secții nu au asigurat înlocuitor pentru un medic devenit indisponibil după data programării sau schimbările nu au fost comunicate celor care se ocupă de programul informatic, pentru ca pacienții să poată fi înștiințați”, a spus directorul medical.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!