Un chef între tineri s-a transformat într-un scandal cu pumni, marți seară, într-un apartament din Oradea, unde polițiștii au intervenit și au încătușat doi tineri recalcitranți. Bătăuşul care a provocat incidentul a fugit înainte de sosirea echipajelor.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Poliția Bihor, polițiștii au intervenit după un apel la 112, prin care era sesizat faptul că dintr-un apartament de pe strada Mareșal Alexandru Averescu din Oradea se auzeau strigăte și zgomote de îmbrânceală.
La fața locului a ajuns un echipaj al Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea care a găsit în apartament doi tineri de 19 și 25 de ani, ambii din Oradea, o tânără de 18 ani din comuna Ceica și o altă tânără, de 19 ani, din comuna Tăuteu.
„Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a constatat că un alt orădean, de 21 de ani, în timp ce s-ar fi aflat în apartamentul respectiv, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi agresat fizic pe tânărul de 19 ani și pe tinerele de 18, respectiv 19 ani, lovindu-i cu pumnul în zona feței”, se arată în informare.
Bătăuşul a dispărut din apartament înainte ca polițiștii să ajungă la fața locului. Cei doi băieţi rămaşi în locuință au reacționat însă violent la intervenție, au devenit agresivi verbal și au refuzat să se supună indicațiilor oamenilor legii, fiind imobilizați și încătușați, apoi duși la sediul Poliției Municipiului Oradea pentru audieri.
Potrivit declarațiilor consemnate de polițiști, cei patru tineri aflați în apartament și orădeanul de 21 de ani bănuit de agresiune ar fi chefuit împreună, conflictul izbucnind în timpul petrecerii. Până la această oră, niciuna dintre persoanele care ar fi fost lovite nu a depus plângere, dar poliţiştii s-au sesizat din oficiu.
În caz s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe, iar polițiștii Biroului Poliției de Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.