Jumătate din familiile orădene care au copii de creşă vor trebui să îşi plătească bone. "Pentru cele 347 de locuri autorizate la un număr de zece creşe câte avem în Oradea, s-au depus deja 400 de cereri. Părinţii vin de pe acum şi depun cereri pentru luna octombrie", a spus directorul Administraţiei Social Comunitare Oradea (ASCO), Zita Koncsek, vineri în cadrul unei conferinţe de presă.

Directorul ASCO se aşteaptă ca în toamnă numărul solicitărilor să fie triplu faţă de cel al locurilor vacante, având în vedere că în anul 2010 au fost depuse nu mai puţin de 710 cereri. "Apreciem că în toamnă se vor elibera undeva la 200 de locuri. Cum primim în continuare cereri, probabil că numărul lor va fi de trei ori mai mare decât cel al locurilor existente", a declarat pentru BIHOREANUL, Zita Koncsek.

În prezent, conducerea ASCO, lucrează la un regulament cu criterii obiective pe baza căruia să poată stabili lista copiilor care vor fi primiţi la creşă. "Vrem să fim cât mai corecţi. Probabil vom lua în calcul la departajarea cererilor veniturile familiei, astfel încât cele cu venituri mici să aibă prioritate", a spus Koncsek.

O creşă nouă

Conducerea ASCO speră să soluţioneze criza locurilor la creşă prin amenajarea de către municipalitate a unei creşe noi în Piaţa 1 Decembrie din centrul oraşului. Investiţia se ridică la 700.000 euro şi a fost cuprinsă în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, urmând să fie demarată în cursul acestui an cu finanţare din fonduri europene.

"Este vorba de o clădire cu parter şi un etaj peste care va fi construită o mansardă şi va avea în total 120 de locuri. Sperăm să semnăm contractul de finanţare undeva în luna aprilie iar undeva în septembrie - octombrie să înceapă lucrările", a declarat pentru BIHOREANUL, Marcel Boloş, şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Europeană din cadrul Primăriei. În cadrul proiectului, pe lângă lucrările de reabilitare şi extindere a construcţiei, au fost cuprisă inclusiv achiziţionarea de dotări pentru creşă şi amenjarea de locuri de joacă pentru copii. Criza locurilor la creşă se va menţine însă şi în anii următori pentru că durata de implementare a proiectului va fi de 18 luni.