Dacă am ţine cont de vechile zicale despre bătaie ("Bătaia e ruptă din rai", "Unde tata loveşte carnea creşte", "Când drumul e bătut pot trece şi căruţele" ori "Palma tatălui, mai dulce ca mângâierea vecinului"), am putea crede că procuroarea care a clasat dosarul în care angajaţii Centrului de Plasament pentru Copii cu Probleme Psihosociale trebuiau cercetaţi pentru bătăile aplicate minorilor instituţionalizaţi e un adevărat tezaur paremiologic. Din păcate, nu este decât fie depozitara unor concepţii medievale despre educaţie, fie exponenta unei justiţii alienate, care în locul balanţei ar putea ţine în mână o nuia sau, de ce nu, un ciomag.

După cum www.ebihoreanul.ro a relatat săptămâna trecută, procuroarea a scăpat de dosar motivând că "legea permite unei persoane căreia i-a fost încredinţat un minor să recurgă la asemenea măsuri, cu condiţia ca prin luarea lor să nu primejduiască sănătatea, dezvoltarea fizică, intelectuală sau morală a minorului" şi că, "chiar dacă corecţiile fizice aplicate minorilor ar fi dovedite, acestea ar putea fi încadrate la cauze justificative, deoarece pentru corijarea minorilor sunt situaţii în care trebuie să se procedeze cu severitate atunci când aceştia greşesc". Altfel spus, potrivit doamnei procuror, bătaia e justificată în "unele" situaţii, la latitudinea "educatorului".

Aşa să fie, însă? Nicidecum. Magistratul greşeşte şi moral, pentru orice om de bun-simţ fiind evident că minorii instituţionalizaţi - oricum bătuţi de Dumnezeu - suferă traume care îi marchează pe tot restul vieţii şi fără să fie altoiţi de educatori, şi legal - întrucât Legea protecţiei copilului prevede explicit că minorul "trebuie protejat împotriva oricăror forme de violenţă, indiferent de mediul în care se află".

Aşa cum au remarcat şi specialiştii Centrului de Resurse Juridice din Bucureşti care au făcut publice anul trecut abuzurile angajaţilor Centrului, procuroarea a dat dovadă, de fapt, de o superficialitate şi o neglijenţă totale în investigarea cazului, însuşindu-şi la virgulă propunerea de clasare a dosarului făcută de un ofiţer de Poliţie care, din lene sau din alt interes, a decis că "nu sunt probe suficiente" privind bătăile administrate minorilor.

Revoltător e nu doar că Poliţia şi Parchetul n-au ţinut cont de mărturiile prin care înşişi educatorii şi-au recunoscut o parte din fapte (sub proprie semnătură, în faţa unei comisii a DGASPC!), ci şi că, prin soluţia dată, dau un semnal periculos pentru societate: copiii, cel puţin cei din aşezămintele de "ocrotire", nu numai că pot, dar chiar e indicat să fie bătuţi.

Printr-o astfel de decizie, ambele instituţii s-au umplut de ruşine, în schimbul lefurilor grase pe care le plătim ofiţerilor şi magistraţilor livrându-ne o sfruntată bătaie de joc. Asta acum, căci cine garantează că tinerii bătuţi astăzi nu se vor răzbuna mâine, pe cine apucă? Fiindcă şi asta e adevărat: cine scoate sabia, de sabie va pieri, chiar dacă e vorba de o întreagă societate!

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul "Stupefiant: Parchetul Oradea pune capac peste abuzurile de la Centrul de Plasament, pe motiv că acestea sunt... normale"