Piaţa Rogerius a dat în clocot. Cei circa o mie de comercianţi de aici se tem că vor rămâne fără pâine. Primăria a câştigat un proiect european în valoare de 5,7 milioane de euro pentru construirea pe acest amplasament a unui Centru de afaceri cu produse agroalimentare.

"Suntem disperaţi. Nu ne putem face calcule dacă merită să mai investim în marfă, că peste o lună poate se închide piaţa şi încep demolările", se plânge un comerciant. Iar temerile sale sunt împărtăşite de majoritatea pieţarilor...

Alianţa anti-Primărie

Coaliţia Rogerius, organizaţie coagulată în jurul a 11 preşedinţi de asociaţii de proprietari din cartier, a deschis săptămâna trecută cutia Pandorei. Aflaţi în conflict cu administraţia locală, "coalizaţii" au acuzat municipalitatea, în numele târgoveţilor, de lipsă de transparenţă în implementarea proiectului viitorului Centru de afaceri cu produse agroalimentare pe amplasamentul Pieţei Rogerius. Primăria a câştigat luna trecută 5,7 milioane de euro din fonduri europene destinate proiectelor transfrontaliere, sumă din care 4,7 milioane va reveni construcţiei centrului, iar diferenţa va rămâne Primăriei Debreţin pentru realizarea unui incubator de afaceri.

Simon.jpgÎn lipsa unor informaţii oficiale, comercianţii din Rogerius privesc viitorul cu îngrijorare. "Oamenii se tem că vor rămâne cu marfa pe cap, nu ştiu unde se vor muta pe perioada şantierului şi dacă vor mai reveni aici. Nu ştiu nimic", acuza Adrian Şimon (foto), liderul Pro Democraţia Oradea, "liderul" Coaliţiei Rogerius, fost preşedinte al filialei Bihor a Asociaţiei Pro Democraţia.

Condamnaţi la faliment

În Piaţa Rogerius domneşte incertitudinea. Cei o mie de comercianţi se tem atât de tare să nu rămână fără locuri de muncă încât refuză chiar şi să ceară lămuriri Administraţiei Domeniului Public (ADP), gestionarul pieţei. "Anul trecut am adunat 250 de semnături împotriva proiectului. Nu spun că are vreo legătură, dar la o săptămână după ce le-am predat a şi venit Inspectoratul Teritorial de Muncă în control", se plânge un comerciant.

Cei mai speriaţi sunt vânzătorii de haine şi pantofi din bazar, oameni trecuţi de 40 de ani, proveniţi din valul de şomeri creat în urma prăbuşirii industriale din anii '90. Oamenii se tem că demararea lucrărilor le va strica vadul definitiv, aşa cum s-a întâmplat cu piaţa de legume din Obor, care a fost închisă pentru modernizare, şi închisă a rămas.

Toţi spun că nu vor putea supravieţui perioadei de tranziţie. "Şi aşa e greu! Dacă anul trecut vindeam de 200 de lei pe zi, astăzi abia dacă dau marfă de 100. Am colegi profilaţi doar pe haine bărbăteşti care nu vând nimic şi patru zile la rând. Dacă ne mai şi mută de aici, unde cât de cât ne-am făcut vad, sigur dăm faliment", se plânge un negustor.

"Vin chinezii!"

Spaima cea mai mare a pieţarilor din bazar este însă că nu vor mai putea reveni în piaţă după terminarea lucrărilor. "Acum suntem cam 200 de comercianţi pe 450 de mese. Să nu-mi spună mie nimeni că vom încăpea toţi pe 140 de mese, câte am auzit că vor fi după modernizare!", zice o vânzătoare.

Conform proiectului, dacă în sectorul agro-alimentar, unde acum sunt 490 de mese, după construirea "centrului de afaceri" vor funcţiona 357 de mese pentru legume-fructe şi peste 100 pentru flori, produse apicole şi altele, în bazar, unde acum sunt 450 de mese, vor rămâne doar 126. De trei ori şi jumătate mai puţine! Iar pieţarii se tem că, pentru a departaja concurenţii, ADP va scoate locurile împuţinate la licitaţie. "O să ne trezim că iau chinezii toată piaţa. Noii veniţi vor plăti la licitaţie şi de trei mai mult, Primăria se va bucura că încasează, iar noi vom fi şomeri", cobeşte o femeie.

Şantier cu dată incertă

04 Andrica_1.jpgDirectorul ADP, Liviu Andrica (foto), cunoaşte temerile oamenilor. "Trec de patru ori pe săptămână prin piaţă, aşa că ştiu ce se întâmplă. Oamenii sunt agitaţi pentru că are cineva interes să îi agite", înţeapă el spre şeful Coaliţiei Rogerius.

Andrica spune că vânzătorii nu au de ce se teme că piaţa se va închide peste noapte. "Nu am anunţat când vor începe lucrările pentru că, sincer, nu ştiu. Această dată depinde de factori care nu ţin de voinţa noastră". Directorul promite însă transparenţă totală: "Ce le pot promite comercianţilor este că vor fi înştiinţaţi cu cinci luni înainte de începerea lucrărilor şi că le vom căuta alte amplasamente".

De-a lungul lucrărilor, după toate probabilităţile, vânzătorii vor fi mutaţi în parcarea din faţa Spitalului Municipal. "Vom cumpăra corturi mari, cum vedeţi la târgurile din străinătate, şi vom încerca să le asigurăm condiţii civilizate", zice Andrica.

După vechime

Directorul ADP spune că fiecare comerciant îşi va găsi un loc în noua piaţă. "Într-adevăr, numărul meselor din bazar va fi mai mic, dar majoritatea comercianţilor au câte două, trei sau chiar opt mese, deci pentru fiecare se va găsi măcar un loc", zice el.

În plus, ce este şi mai important, şeful ADP susţine că nu va majora taxele după finalizarea lucrărilor şi nici nu va scoate locurile la licitaţie pentru a creşte încasările Administraţiei. "Cei care au cele mai vechi facturi vor avea întâietate la alegerea unui amplasament şi numai dacă nu se vor înţelege pe mese vom licita punctual locul disputat", zice directorul, care are de gând să organizeze o întâlnire cu comercianţii imediat ce va fi stabilit calendarul lucrărilor. "Oamenii vor şti că această investiţie e gândită în folosul locuitorilor din Rogerius şi al comercianţilor din piaţă, nu împotriva lor", spune Andrica. Cu toate acestea, se aşteaptă la opoziţie. Fie şi pentru că, se ştie, mai binele este duşmanul binelui...


COFINANŢARE
1,8
milioane de euro va fi contribuţia municipalităţii la construcţia noului centru comercial


LA PRIMĂVARĂ!
Din piaţă, şantier

04 Mos.jpgMunicipalitatea se pregăteşte de începerea lucrărilor la viitorul Centru de afaceri cu produse agroalimentare indiferent de opoziţia comercianţilor din bazarul Pieţei Rogerius. "Nevoia unui centru care să ajute micii producători să se dezvolte este reală", spune Marius Moş (foto), şeful Direcţiei Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din cadrul Primăriei.

Investiţie de 4,7 milioane de euro, Centrul de afaceri cu produse agroalimentare Rogerius va fi construit pe două nivele, la parter urmând să funcţioneze o zonă agroalimentară, la primul nivel spaţii de recreere cu restaurante, localuri şi terase, iar pe clădire o terasă amenajată. Pe frontul dinspre staţia de tramvai vor fi amenajate mesele pentru flori, pentru a da un plus de culoare zonei, iar bazarul va fi mutat în capătul pieţei dinspre strada Blaise Pascal.

Lucrările vor începe anul viitor. "Proiectul va demara, probabil, la 1 noiembrie anul acesta cu semnarea contractului de finanţare. Dacă luăm în calcul licitaţiile care trebuie făcute, lucrările vor începe în primăvara sau vara anului viitor", spune Moş. Termenul de implementare este de 24 de luni.

Centrul de afaceri este menit să întărească, în teorie, colaborarea dintre producătorii agricoli din Bihor şi Hajdu Bihar. Agricultorii unguri vor avea la dispoziţie opt spaţii de desfacere în centrul orădean, în vreme ce producătorii români se vor putea instrui la centrul de educaţie antreprenorială pe care îl vor construi partenerii unguri.