Ioan Gyongyosi, zis "Robi", cumnatul lui Adrian Stan, personaj cunoscut în lumea interlopă orădeană a fost atacat duminică, în jurul orei 22.30, în faţa unui complex comercial de pe strada Seleuşului, din cartierul Velenţa. Bărbatul se afla la volanul autoturismului său şi îşi aştepta soţia care intrase în magazin când, dintr-o altă maşină parcată în apropierea sa, au coborât cinci indivizi mascaţi, înarmaţi cu bâte de baseball şi cuţite, dintre care trei l-au scos din autoturism şi l-au luat la bătaie.

"Unul mi-a tăiat cauciucurile, ca să nu cumva să fug, un altul a blocat uşa din dreapta iar trei au venit la uşa din stânga şi m-au smuls de pe scaun, de faţă cu fiul meu", a povestit victima.

După ce agresorii au fugit, Gyongyosi a fost transportat cu mai multe leziuni la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, unde însă, după ce i s-au cusut plăgile, a refuzat internarea. Potrivit certificatului medico-legal, leziunile suferite de victimă necesită opt zile de îngrijiri medicale.

"Victima a depus plângere penală împotriva agresorilor, iar cazul este în cercetări la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Oradea", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului judeţean al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu.

În urma sesizării făcute de Gyongyosi, poliţiştii au reuşit, luni, să-l identifice pe unul dintre atacatori ca fiind Mihai Carmen Pandel, bătăuş cunoscut în oraş. Poliţiştii spun că incidentul ar fi fost o reglare de conturi. Cumnatul victimei, Adrian Stan, este martor al acuzării într-un dosar în care Pandel este judecat pentru că a falsificat cărţile de identitate ale proprietarilor unor apartamente şi le-a vândut fără ştirea acestora, printre victime aflându-se până şi un vecin de-al său. Pandel a fost condamnat în primă instanţă la 5 ani de închisoare cu executare. Cauza se află, la rejudecare, la Judecătoria Oradea.

Individul a fost implicat în ultimii ani, în numeroase scandaluri, în urmă cu doi ani fiind reţinut, chiar, după ce a atacat un tânăr de 26 de ani cu o sabie provocându-i mai multe tăieturi la braţul stâng. Incidentul a avut loc într-un magazin plin cu cumpărători, iar Pandel a fost pus atunci sub învinuire pentru loviri şi alte violenţe, distrugere, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Pandel a mai fost amendat şi pentru un alt scandal după ce, împreună cu alţi doi interlopi, s-au luat la bătaie în Lotus Center, cu membrii clanului Neguş, printre care şi Alexandru Balogh, cumnatul interlopului Neguş jr, alias Markovits Sandor.