Un copil în vârstă de 6 ani din Oradea a fost rănit, marţi seara, în localitatea Cordău, unde a fost acroşat de un moped condus de un bihorean în vârstă de 37 ani, băut şi fără permis. 

Accidentul rutier a fost semnalat la numărul de urgenţă 112, marţi seara, la ora 21.30. 

"Evenimentul rutier s-a produs pe strada Pucheştilor din localitatea Cordău. Un bărbat de 37 de ani, din Cordău, în timp ce conducea un moped neînregistrat, fără a deţine permis de conducere, a acroşat un minor de 6 ani, din municipiul Oradea, care s-a angajat în traversarea străzii pe lângă bicicletă, fără să se asigure", a transmis, miercuri, printr-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu. 

Din fericire, copilul a scăpat cu leziuni uşoare.

În urma testării conducătorului mopedului cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot marţi, o fetiţă de 6 ani din Marghita a ajuns la spital, după ce a fost lovită de o maşină condusă de o tânără de 19 ani. "Tânăra conducea un autoturism pe strada Plopilor din municipiul Marghita, la intersecţia cu strada Bucegi, dirijată prin indicatoare, a accidentat o minoră de 6 ani, din Marghita, care circula pe o bicicletă pe trotuarul de pe strada Bucegi şi a pătruns pe drumul prioritar fără a acorda prioritate de trecere", se precizează în comunicatul poliţiştilor.

În urma accidentului rutier, minora a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportată la spital.

Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii celor două accidente rutiere.