Două persoane au fost rănite, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce BMW-ul cu care circulau s-a lovit de o cisternă, pe DN19E, în Chiribiş.

Accidentul s-a produs în jurul orei 01.55, iar potrivit unui comunicat transmis de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, autoturismul era condus pe direcţia Marghita – Oradea de un tânăr de 20 de ani, din comuna Popeşti.

"Tânărul, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a pătruns cu maşina pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autovehicul special, condus regulamentar, din sens opus, de un bărbat de 53 de ani, din comuna Tăuteu", se arată în informare.

În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că şoferul era băut, având o concentraţie alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma accidentului rutier, atât şoferul cât şi pasagerul său au fost transportaţi la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean.

"Şoferul a fost transferat la Secţia de Ortopedie, cu fractură la membrul inferior stâng. Pasagerul avea un traumatism cranian şi era lovit la umărul stâng, dar a refuzat internarea", a declarat purtătorul de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Alexandru Mateoc.

Între timp, poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele tânărului, care e cercetat pentru conducere fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat, printr-un comunicat, că la fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentului Marghita, care au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare şi o ambulanţă de tip B2, echipajul de descarcerare grea al Detaşamentului 1 de Pompieri Oradea şi un echipaj ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

„Ajunși la locul producerii accidentului, pompierii militari au procedat la decopertarea totală a autoturismului, îndepărtarea bordului și tăierea pedalelor, pentru eliberarea conducătorului auto rămas captiv între fiarele contorsionate ale mașinii. Echipajul de pompieri militari paramedici a acordat primul ajutor calificat șoferului,  în vârstă de 20 de ani, care prezenta o fractură la piciorul stâng și leziuni la piciorul drept, iar echipajul Serviciului de Ambulanță Județean a asistat medical un bărbat în vârstă de 37 de ani, pasager în autoturism, care a suferit răni ușoare, ambele victime fiind transportate ulterior la spital”, arată comunicatul ISU.

Echipajul de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Marghita a acţionat şi pentru curățarea carosabilului de uleiul scurs de la motoarele celor două autovehicule, în vederea preîntâmpinării unor alte evenimente rutiere.