Starea de urgenţă şi mai apoi cea de alertă din România a afectat activitatea şi la Baza Sportivă Tineretului, unde din luna martie întreaga activitate competiţională de minifotbal a fost stopată. La fel ca alţi administratori de baze sportive, şi Spiridon Baltsavias, care gestionează baza Tineretului, a profitat de această perioadă de inactivitate şi a trecut la reparaţii.
"Am făcut întreţinerea anuală de bază, completând cu granule de cauciuc suprafeţele de joc. Urmează să continuăm cu lucrări la instalaţia de nocturnă şi la vestiare. Aşteptăm să putem reîncepe campionatele, iar acest lucru sperăm să se întâmple în 1 iunie sau cel târziu 15 iunie. Minifotbalul este printre sporturile de amatori care ar putea relua activitatea printre primele, având în vedere numărul mai redus de jucători implicaţi", a declarat Spiridon Baltsavias, cel care este şi deţinătorul licenţei de organizare a campionatelor judeţene sub egida Federaţiei de Minifotbal din România.
În ceea ce priveşte reluarea competiţiilor de minifotbal de la Baza Sportivă Tineretului, Spiridon Baltsavias a precizat că s-a hotărât ca sezonul actual în plan judeţean să continue, imediat ce autorităţile vor permite acest lucru.
"Echipele sunt nerăbdătoare să reînceapă. Zilnic primim telefoane de la reprezentanţii echipelor implicate în campionatele pe care le organizăm. La Liga 2 şi Liga 3, precum şi în campionatelor Firmelor şi Instituţiilor Publice am putea continua până la sfârşitul verii. Liga 1 va depinde de calendarul fixat de FMR, iar în funcţie de acesta vom decide şi noi pe plan local cum se va finaliza primul eşalon. Cel mai probabil, fazele finale la nivel naţional ale campionatului se vor desfăşura în septembrie", a mai spus orădeanul.
Baltsavias a recunoscut că perioada de pandemie l-a afectat destul de serios, precizând că perioada de întrerupere a campionatelor i-a adus pierderi importante din punct de vedere financiar. "Până la urmă e importantă sănătatea tuturor. Ideea e că suntem pregătiţi pentru reînceperea campionatelor de minifotbal. Sperăm ca acest lucru să se întâmple cât mai repede", a conchis, pe un ton optimist, Spiros Baltsavias, cel care a creat o emulaţie în rândul tinerilor şi nu numai, cu organizarea jocurilor de minifotbal la Baza Tineretului.