Mai multe asociaţii din Bihor, între care Asociaţia Cătunul Verde şi Centrul Shukar, îi aşteaptă pe cei care doresc să le susţină munca, sâmbătă, pe strada Nicolae Jiga 62 din Oradea, unde unde vor putea găsi produse create manual precum accesorii, măşti de protecţie, şorţuri, dar şi legume şi pâine proaspătă de casă.

Potrivit unui comunicat transmis de organizatorul evenimentului, Georgeta Szabo, preşedinta Asociaţiei Cătunul Verde, doritorii vor putea cumpăra produsele în schimbul unor donaţii către ONG-uri.

Printre asociaţiile prezente se vor număra Centrul Shukar, care le ajută pe femeile rome din Girişu de Criş să scrie, să citească şi cum să se comporte în societate, dar şi să deprindă abilităţi de croitorese.

Reprezentanţii ONG-ului vor vinde la târg şorţuri, măşti de protecţie, penare, sacoşe şi prinzătoare de păr colorate. 

O altă asociaţie prezentă va fi Asociaţia AELIS, care adună bani pentru amenajarea unui "centru de sănătate şi armonie interioare" în mijlocul naturii. "În momentul de faţă, asociația desfăşoară cursuri de autocunoaştere şi alte terapii alternative pentru un stil de viață sănătos şi echilibrat şi va fi prezent atât cu produse confecţionate manual cât şi cu plante medicinale", se arată în comunicat.

La Bazarul ONG-urilor vor mai fi prezenți şi reprezentanții Asociaţiei Tineretului Mereu Împreună, care în cadrul unui centru social îngrijesc 12 copii şi tineri abandonaţi. Ei vor pregăti verdeţuri, ceapă şi usturoi din serele proprii, dar şi pâine proaspătă de casă.

Centrul Social Sfântul Iosif, ai cărui voluntari au grijă de 18 copii abandonaţi, va vinde jucării din materiale reciclate, majoritatea fiind create de copii, iar Fundaţia de Scleroză Multiplă din Bihor le va oferi doritorilor decoraţiuni şi accesorii handmade confecţionate persoanele adulte cu dizabilităţi.

La eveniment vor mai fi prezenţi şi voluntari ai Asociaţiei de Responsabilizare şi Dezvoltare a Tineretului (ARDT), care îşi vor prezenta oferta de activităţi educaţionale nonformale, între care şcoala de vară, dar şi alte oportunităţi pentru tineri.

Pe de altă parte, cei care vor ajunge la Bazarul ONG-urilor vor putea dona jucării vechi, de care nu mai au nevoie, care vor fi dăruite copiilor nevoiaşi.

Organizatorii îi aşteaptă pe doritori între orele 12 şi 18, la sediul Asociaţiei Cătunul Verde de pe strada Nicolae Jiga, nr. 63, unde de la ora 17, va avea loc şi un atelier de pictură pe sticlă într-o atmosferă relaxantă, la umbra unui cireş.