Lucrările la cel de-al şaptelea complex cu bazine didactice de înot din judeţ, ultimul din cadrul unui proiect mai amplu al Consiliului Judeţean Bihor, au fost finalizate în oraşul Ştei. 

Construcţia urmează să fie dată în administrarea Primăriei Ştei care se va ocupa de racordurile la utilităţi. Autoritatea locală va fi şi cea care va stabili programul şi condiţiile de funcţionare a bazinelor, se arată într-o informare transmisă de CJ Bihor. 

Complexul are două bazine didactice de înot de dimensiuni 25×12.5 m şi 6×12.5 m, grupuri sanitare, vestiare şi tribune. Valoarea investiţiei este de 7,3 milioane de lei cu TVA, iar lucrările au fost făcute de firma Costa Voc Impex SRL.

"În pofida perioadei de pandemie şi a creşterii preţurilor, am reuşit să finalizăm toate aceste bazine în condiţii optime. Consiliul Judeţean Bihor a suplimentat din bugetul propriu sumele necesare pentru finalizarea proiectului, din cauza scumpirilor materialelor de construcţie. Aceste bazine sunt o investiţie pentru sănătatea elevilor din judeţul Bihor", a precizat Călin Gal, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, la recepţia lucrărilor. 

Acesta este cel de-al şaptelea complex construit în cadrul proiectului CJB, lansat în 2018, de creare a unei reţele de bazine de înot în oraşele Săcueni, Nucet, Salonta, Valea lui Mihai, Beiuş, Marghita şi Ştei.

Valoarea totală a proiectului este de 47, 9 milioane de lei cu TVA.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!