Un orădean în vârstă de 30 ani a fost arestat preventiv, joi, în urma unui incident rutier pe care l-a provocat în oraş. Beat fiind la volanul unui BMW, bărbatul nu a oprit la semnalul agenţilor rutieri, fugarul fiind prins în final, în trafic, căci a avut ghinionul să nimerească... într-un ambuteiaj.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, incidentul s-a produs, miercuri după-amiaza, în jurul orei 18.

Orădeanul era la volanul unui BMW cu care circula pe strada Alexandru Dimitrie Xenopol, stradă pe care se afla şi un echipaj de agenţi rutieri. Unul i-a făcut semn şoferului să oprească, însă bărbatul, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Paul Lucaciu, a demarat în trombă, pe strada Ovid Densuşianu, fiind urmărit în trafic şi prins în apropierea intersecţiei tip sens giratoriu cu strada Alexandru Cazaban unde, spre ghinionul lui, a nimerit într-un ambuteiaj. 

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că Lucaciu băuse, aparatul indicând o concentraţie alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care acesta a fost condus la Serviciul de medicină Legală Bihor, unde i-au fost recoltate două probe biologice.

Ambele rezultate au indicat că şoferul este într-o stare avansată de ebrietate, având o concentraţie extrem de mare de alcool în sânge, de 2 la mie

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în urma administrării probatoriului, poliţiştii Serviciului Rutier l-au reţinut pe bărbatul de 30 de ani, pentru 24 de ore. Joi, 27 ianuarie, Paul Lucaciu a fost prezentat în faţa unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, solicitare care a fost admisă, instanţa dispunând încarcerarea orădeanului pentru o perioadă de 30 de zile

Măsura poate fi contestată de şofer la Tribunalul Bihor.

Între timp, cercetările în caz sunt continuate de poliţiştii rutieri sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, dosarul penal al orădeanului fiind deschis pentru acuzaţia de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.