Un bărbat de 37 de ani din comuna bihoreană Tarcea a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Marghita după ce, joi seară, a ieșit la plimbare pe DN 19 la volanul unei mașini, băut și fără permis. Pe drum, între Otomani și Valea lui Mihai, acesta a pierdut controlul direcției și a spulberat un parapet metalic.

Potrivit unui comunicat transmis vineri de Poliția Bihor, incidentul rutier s-a produs joi, 22 octombrie, în jurul orei 20.40, în afara localității Tarcea.

Bărbatul conducea un autoturism dinspre Otomani spre Valea lui Mihai când a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a lovit parapetul metalic de pe marginea șoselei. Din fericire, accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Polițiștii rutieri sosiți la fața locului au descoperit că bihoreanul era băut zdravăn. „În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, se arată în comunicatul Poliției Bihor.

Mai mult, verificările efectuate de agenți au arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În aceeași zi, polițiștii Biroului Rutier Marghita au dispus reținerea sa pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate de polițiștii din Marghita, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Marghita. Bărbatul este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis și conducerea sub influența alcoolului.

Potrivit Codului penal, conducerea unui autovehicul fără a deține permis se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Aceeași limită de pedeapsă este prevăzută și pentru conducerea sub influența alcoolului, dacă analizele de sânge confirmă o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!