Un bihorean de 51 de ani a fost reținut sâmbătă, pentru 24 de ore, după ce, vineri seară, băut fiind, a pierdut controlul mașinii și a lovit un cap de pod în Sântandrei.
Incidentul s-a produs în jurul orei 20, se arată într-o informare transmisă sâmbătă ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, agent şef Alin Laza.
Potrivit comunicatului, bărbatul de 51 de ani este din Sântandrei și a pierdut controlul mașinii la intersecția străzilor Triumfului și Crișului din localitate. Autoturismul a ieșit de pe carosabil și a acroșat un cap de pod. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime.
Din verificările făcute de agenții Secției nr. 5 de Poliție Rurală Oradea ajunși la fața locului s-a constatat că bărbatul se afla sub influența alcoolului, aparatul etilotest indicând o concentrație de 1,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Bărbatul din Sântandrei a fost depistat chiar la începutul unei acțiuni de amploare organizate de Poliția Bihor în noaptea de vineri spre sâmbătă.
"În noaptea de 28/29 august anul curent, între orele 20.00 şi 4 dimineaţa, polițiștii bihoreni au desfășurat o amplă acțiune pe drumurile publice din întreg județul Bihor, având ca principal obiectiv depistarea și scoaterea din trafic a conducătorilor de autovehicule aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive", se arată în comunicat.

În cele opt ore de verificări, oamenii legii au efectuat 1.120 de testări pentru consumul de alcool sau droguri.
În urma controalelor, trei conducători auto depistați sub influența alcoolului au fost scoși din trafic, polițiștii suspendându-le dreptul de a conduce.

Potrivit Poliției Bihor, acțiunea a avut ca scop prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool ori substanțe psihoactive și creșterea siguranței participanților la trafic.