O şoferiţă din Diosig s-a ales cu dosar penal, marţi, după ce, băută fiind la volan, a acroşat un autoturism parcat pe marginea şoselei, pe DN 19, iar apoi şi-a continuat drumul. 

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, femeia a provocat evenimentul rutier în Biharia, dar nu s-a oprit, fiind prinsă la intersecţia DN 19 cu strada Szent Péter din Biharia de poliţiştii din comună, în urma unui apel 112 dat de proprietarul maşinii lovite. 

"În urma testării conducătoarei autoturismului cu aparatul etilotest, s-a constatat că aceasta prezenta o concentraţie alcoolică de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celei în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", se precizează în informarea Poliţiei Bihor. 

Evenimentul rutier a fost fără victime, mai spun poliţiştii, însă femeia s-a ales cu dosar penal care e instrumentat de poliţiştii din Biharia, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.