Sportiva orădeană Bianca Benea s-a clasat pe locul 32 la întrecerile din cadrul etapei a VI-a a Cupei Mondiale la spadă pentru juniori, competiţie care s-a desfăşurat pe data de 7 ianuarie la Udine, în Italia.

Legitimată la CSM Oradea, unde este antrenată de Nicolae Ille, sportiva bihoreană s-a numărat între cele 121 de sportive înscrise pe tablou. La concurs au participat şi alte sportive din România, care au ocupat următoarele poziţii: Alexandra Predescu (CSA Steaua) – locul 2, Zsuzsa Schlier (CSS Târgu Mureş) – locul 10 şi Denisa Barosan (CSA Steaua) – locul 99.

Reamintim că în cursul anului 2017, Bianca Benea a devenit campioană naţională la juniori şi vicecampioană la tineret. De asemenea, sportiva de la CSM Oradea a câştigat Cupa României la spadă feminin – ediţia 2017, deşi ea se află abia la primul an de juniorat.

Conform site-ului clubului CSM Oradea, următoarea etapă de Cupă Mondială la spadă juniori din sezonul 2017-2018 va avea loc la Belgrad, în perioada 3-4 februarie.