Sportiva bihoreană Bianca Benea, legitimată la clubul CSM Oradea şi antrenată de Nicolae Ille, va participa în primele zile ale lunii aprilie la întrecerile Campionatului Mondial de Scrimă pentru Cadeţi şi Juniori, competiţie care este programată a se desfăşura în perioada 1-9 aprilie, la Verona, în Italia.

Orădeanca, care va reprezenta România, va lua startul în proba individuală şi cea pe echipe de spadă feminin la nivel de juniori (U20). Lotul României este alcătuit din Bianca Benea, Alexandra Predescu, Denisa Barosan şi Zsuzsa Schlier. Antrenorul lotului este chiar orădeanul Nicolae Ille.

Bianca Benea va avea primele întreceri, duminică dimineaţă, de la ora 9:30, când este programată proba de spadă juniori feminin individual. Marţi, de la aceeaşi oră, va evolua în cadrul probei de spadă juniori feminin pe echipe.

Spadasina orădeană se prezintă la aceste întreceri cu un palmares foarte bun în primele trei luni ale anului 2018. În acest an, Benea a devenit deja campioană naţională la juniori (U20), vicecampioană naţională de tineret (U23), a cucerit medalia de bronz la Cupa Mondială de spadă pentru juniori (U20), de la Bratislava, a participat la Campionatul European de Cadeţi şi Juniori de la Soci, din Rusia,  unde a ocupat locul 6 în proba de spadă juniori pe echipe, şi a participat la Grand Prix-ul de spadă pentru seniori de la Budapesta, unde au fost prezente cele mai bune spadasine din lume.