László Tőkés a fost citat, pentru joi, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat ca făptuitor într-un dosar în care este cercetat pentru trădare, în urma unei reclamaţii formulate de Asociaţia Noua Dreaptă.

"Am primit citaţia pe 3 decembrie, într-un dosar care a fost iniţiat în septembrie, şi despre care nu ştiu nimic. Am aflat că s-a depus o plângere de către Asociaţia Noua Dreaptă, pentru trădare. Mai multe nu ştiu", a declarat, joi, la Oradea, László Tőkés.

Acesta a mai precizat că a solicitat, prin avocat, procurorilor, să stabilească un nou termen pentru audierea sa. "Avocatul meu a transmis, prin fax, o cerere pentru amânare şi aşteptăm să primim răspuns", a mai arătat europarlamentarul.

Tokes mai suţine că nu este primul dosar în care este acuzat de această faptă care vizează îndepărtarea sa de pe "paleta politică". "Am avut vreo 5 dosare pentru trădare, în ultimii ani, însă în toate s-a dispus neînceperea urmăririi penale", a spus László Tőkés.

Citiţi pe aceeaşi temă şi articolul: Tőkés, la Oradea: "Propun ca 1 Decembrie să nu fie Ziua Naţională a României"