Patru persoane au semnat până în prezent acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi au acceptat pedepsele propuse în dosarul filierei de contrabandă cu ţigări instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj şi poliţiştii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor, se arată într-un comunicat transmis, luni, de Biroul de presă al DGA.

Este vorba despre un plutonier major în cadrul ISU Bihor, condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată, în formă continuată.

„Totodată, s-a dispus ca acesta să efectueze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 90 de zile. De la inculpat s-a confiscat suma de 114.295 lei, echivalentul în lei a sumei de 25.010 de euro, întrebuințată pentru cumpărarea țigărilor provenite din acte de contrabandă”, se precizează în comunicat.

Alte trei persoane, trei femei, au fost condamnate prin acorduri la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă asimilată, în formă continuată, precum și la desfășurarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile.

„Totodată, s-a dispus confiscarea sumelor de 19.500 lei, 9.170 lei și 14.340 lei, bani întrebuințați pentru cumpărarea țigărilor provenite din acte de contrabandă", se mai arată în informare.

Din cercetări a rezultat faptul că inculpații din dosar au achiziționat țigări netimbrate, de proveniență Ucraina. Țigările erau introduse în mod fraudulos în țară printr-un punct vamal din judeţul Satu-Mare, de către șoferi de TIR de cetățenie sârbă, acestea fiind ulterior vândute mai multor persoane din Salonta și împrejurimi.

Dosarul de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției au fost înaintate Tribunalului Bihor.

Potritiv dezvăluirilor BIHOREANULUI, afacerea penală pusă pe picioare de un pompier salontan, plutonierul major Bogdan Dascălu, de la Detaşamentul de Pompieri SalontaÎn patru luni, cât a fost monitorizat, el a tranzacţionat peste 12.000 pachete de ţigări, printre clienţii fideli numărându-se 30 de cadre MAI şi MApN pe care anchetatorii vor să le oblige acum la muncă în folosul comunităţii, dar şi să vireze la bugetul statului banii daţi pe ţigările de contrabandă.

Citiţi amănunte despre dosarul procurorilor militari şi ai ofiţerilor DGA Bihor în articolul: "S-au "ars"! Mai mulţi pompieri din Salonta, tovarăşi cu TIR-iştii sârbi în contrabanda cu ţigări