Judecătorii din Oradea au făcut dreptate pentru câinele din rasa rottweiller găsit spânzurat anul trecut, într-o pădure din Sâniob.

Bărbatul care a omorât câinele a fost condamnat, primind o amendă penală, iar proprietarul animalului, care i-a mințit pe polițiști spunând că nu știe ce s-a întâmplat cu câinele, a încasat 6 luni de închisoare, dar cu amânarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani.

Prinși după un apel public

Revoltătoarea situație a ajuns în atenția publicului în august 2022, când polițiștii cereau ajutorul bihorenilor.

Biroul pentru Protecția Animalelor Bihor primise încă din luna mai sesizarea că un câine din rasa rottweiler a fost găsit spânzurat, într-o pădure din comuna Sâniob, dar nu aveau indicii despre vinovați. Animalul, un mascul în vârstă de circa 6-7 ani, nu avea microcip, iar proprietarul său nu era de găsit.

După apelul public, Poliția Animalelor Bihor a reușit să avanseze în ancheta penală, iar două săptămâni mai târziu, l-a și reținut pe principalul suspect de uciderea patrupedului, un bărbat în vârstă de 38 de ani din Sâniob.

O zi mai târziu, un alt bărbat din aceeași comună, în vârstă de 43 de ani, a fost reținut, pentru mărturie mincinoasă, iar polițiștii au reușit să afle întreaga poveste.

Minciuna are picioare scurte...

Bărbatul de 43 de ani, Victor Oros, era proprietarul câinelui, dar în primăvara anului trecut, l-a dat consăteanului său, bărbatul în vârstă de 38 de ani, pe numele lui Ionuț Mihiș. Pe motiv că rottweilerul ar fi încercat să muște o persoană, Mihiș a decis să-l omoare, faptă comisă cândva între zilele 20 și 23 aprilie 2022.

În timpul cercetărilor, polițiștii l-au audiat de două ori pe Oros, dar acesta i-a mințit de fiecare dată, spunând că nu știe nimic despre uciderea câinelui ori despre persoana care ar fi făcut-o.

Drept urmare, în decembrie 2022, amândoi bărbații au fost trimiși în judecată, Oros pentru mărturie mincinoasă în formă continuată, iar Mihiș pentru infracțiunea de ucidere a unui animal cu intenție.

Verdict: vinovați!

ineri, Judecătoria Oradea a dat sentința în acest caz, condamnându-i penal pe ambii bărbați. Mihiș a primit o pedeapsă de 4.500 de lei amendă penală, echivalentul a 150 de zile-amendă, din care s-a scăzut ziua în care a fost reținut, bărbatul rămânând în final cu o amendă de 4.470 lei. De cealaltă parte, Oros a fost condamnat la 6 luni de închisoare, dar aplicarea pedepsei a fost amânată pentru o perioadă de 2 ani.

Sentința nu este definitivă și, probabil, cei doi bihoreni o vor ataca cu apel, însă constituie o premieră pentru Poliția Animalelor Bihor, fiind prima hotărâre de condamnare dată de judecători într-un dosar declanșat de acest birou al Poliției. Este, totodată, un semnal bun dat către societate: animalele au și ele drepturi, iar cei care le încalcă merită să fie pedepsiți.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!