Un bărbat de 48 de ani din Drăgești a fost reținut pentru 24 de ore după ce polițiștii l-au prins conducând prin Tășad, duminică înainte de prânz, într-o stare avansată de ebrietate. Șoferul s-a ales cu dosar penal şi a fost reţinut pentru 24 de ore. 

Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, bărbatul a fost tras pe dreapta duminică în jurul orei 11:53, pe drumul judeţean 767B.

Șoferul a fost pus să sufle în etilotest, care a indicat o concentrație uriașă, de 1,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv, polițiștii l-au dus la Serviciul Județean de Medicină Legală Bihor, pentru recoltarea probelor de sânge necesare stabilirii exacte a alcoolemiei.

"În urma administrării probatoriului, la aceeași dată, polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Oradea au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor", se arată în informarea Poliţiei Bihor.

Şoferul este anchetat acum pentru conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate la Secția nr. 5 de Poliție Rurală Oradea sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!