Un bihorean în vârstă de 46 ani din comuna Ciumeghiu a fost reţinut, miercuri, de poliţiştii orădeni care îl suspectează că, în perioada 12 mai - 23 iulie, ar fi comis cel puţin şapte furturi din autovehicule parcate în zona centrală a municipiului.
Astfel, în noaptea de 12/13 mai, bărbatul ar fi sustras un portmoneu cu acte, carduri respectiv o geacă dintr-o maşină parcată pe strada Mihai Eminescu, pe 19 iunie e bănuit că a luat un telefon mobil uitat într-un autoturism parcat pe strada Gheorghe Dima.
Pe 5 iulie în jurul orei 00.30, spărgătorul ar fi sustras o tabletă și o pereche de pantofi dintr-un autoturism parcat pe strada Parcul Petőfi Sándor din Oradea, în noaptea de 7 iulie, a luat un laptop și o bluză dintr-un autoturism parcat pe strada Dunărea, iar în seara zilei de 16 iulie a profitat că proprietarul unui autoturism parcat pe strada Rovine a lăsat neasigurate ușile mașinii şi a furat din portbagaj o mașină de găurit, flex, fierăstrău pendular și alte sculte.
În seara de 18 iulie, acelaşi spărgător a șutit plasa cu cumpărături lăsată într-o maşină pe strada Șirul Canonicilor, iar pe 23 iulie a luat dintr-o maşină parcată pe strada Dunărea o geantă cu acte, bani, un laptop și un telefon mobil.
Paguba totală reclamată de proprietarii maşinilor se ridică la 17.650 lei. Aceasta a fost parţial recuperată de poliţiştii Biroului Furturi din Autovehicule din cadrul Poliției Municipiului Oradea, care l-au reţinut, miercuri, pe bărbat, pentru o perioadă de 24 de ore, sub acuzația de furt și furt calificat.
Joi, 6 septembrie, acesta va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, procurorul urmând să decidă dacă va solicita Judecătoriei Oradea arestarea preventivă a acestuia.
UPDATE. Bihoreanul, pe numele său Titti Lucian, a fost prezentat, joi, judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Oradea care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura mai poate fi contestată la Tribunalul Bihor.