Inevitabilul s-a produs: suntem pe cont propriu! Media Pro, trustul care a susţinut vreme de 8 ani apariţia BIHOREANULUI, a decis să oprească finanţarea în forma tipărită, din considerente strict financiare, justificate de criza economică şi căderea pieţei publicităţii. Drept urmare, îl ducem noi mai departe, ca publicaţie săptămânală, şi le dăm o mână de ajutor foştilor patroni să continue şi portalul zilnic de ştiri.
Mai în glumă, mai în serios, Mircea Chirilă a lansat o vorbă pe marginea acestei întâmplări: zice că, în sfârşit, BIHOREANUL a fost restituit bihorenilor.
Este, pe undeva, adevărat. În sensul că apartenenţa la un trust naţional, cu multitudine de produse, angajaţi şi suprastructuri stufoase, aduce cu sine o serie de limitări şi constrângeri în gestionarea autonomă a editării publicaţiei, care este până la urmă o afacere. Una care îşi pune amprenta şi pe conţinut, prin machete sau materialele comune, făcute cu colegii din reţea, dar care nu neapărat interesează o comunitate locală. De aici încolo, prin urmare, BIHOREANUL va fi mai "bihorenesc" decât a fost până acum.
Pe de altă parte, însă, nu-i mai puţin adevărat că, spre deosebire de alţi colegi de breaslă, ne-am bucurat, în toţi aceşti ani, de cea mai mare libertate de expresie posibilă. Patronul, om de presă, cunoştea bine în ce constă secretul punerii pe piaţă a unor ziare bune: independenţa editorială şi separarea muncii redacţionale de ceea ce înseamnă business-ul, adică vânzarea de publicitate.
În lipsa oricăror ingerinţe şi presiuni, cu o echipă formată din cei mai buni condeieri, BIHOREANUL a devenit în cei 8 ani liderul incontestabil al presei locale, având azi cea mai mare audienţă, de peste 60.000 de cititori pe ediţie. Am impus teme, am adus la lumină personaje veroase şi afaceri dubioase, ne-am ţinut cititorii informaţi cu privire la dezbaterile importante ale comunităţii, am reuşit chiar să scoatem din viaţa publică, prin dezvăluiri documentate, indivizi cu tinichele nasoale.
Ne-am făcut, cred eu, datoria de "câini de pază", cu riscul de a ne spori numărul de duşmani în rândul puternicilor zilei, dar mult mai mult pe cel al prietenilor din rândul bihorenilor simpli, din marea masă a celor cu interesele neprotejate. Eu zic că, de acum, noua garanţie a independenţei noastre este tocmai faptul că suntem propriii noştri patroni. Nu ne va comanda nimeni, decât tot propria conştiinţă, iar stabilitatea publicaţiei o va asigura, sperăm, onorabilitatea brandului, pe care l-am dezvoltat cu ajutorul dumneavoastră, al cititorilor.
Ziarele mor pe capete. Am rămas, deja, prea puţine voci critice în presa locală, ca să ne permitem să dispărem. Prin urmare, aşa cum le prevesteam cârcotaşilor, încă de acum două săptămâni, mergem mai departe! Împreună.