Un obişnuit al podiumurilor în întrecerile naţionale, sportivul legitimat la CSU Oradea, Bucsias Levente, a început să-şi pună amprenta valorii sale şi în competiţiile internaţionale.

Pregătit la clubul orădean de Adriana Floruţa şi Vasile Leţ, Levente urcat pe treapta a doua a podiumului Campionatului Mondial de juniori, disputat la finele săptămânii trecute în Peru, la Lima, în proba de pistol aer comprimat pe echipe. 

Alături de Luca Joldea şi Daniel Feraru, pistolarul orădean a luptat până la ultimul foc pentru titlul mondial, iar totalul de 1.716 puncte i-a adus lui și copechipierilor săi titlul de vicecampioni mondiali în competiţia din America de Sud

"Suntem mândri de evoluţia lui Levi la aceste Campionate Mondiale, el confirmând din nou, aşa cum a făcut-o şi la Europenele de la Gyor din luna februarie a acestui an. Faptul că este om de baza în echipa reprezentativă a României ne face să fim convinşi că, în scurt timp, va reuşi să se afirme şi pe plan individual", a declarat Adriana Floruţa, antrenoarea multiplului campion naţional orădean. 

Component al BOPJ (bursier olimpic), Bucsias Levente se pregăteşte acum pentru participarea la concursurile Szeged Grand Prix, din perioada 26-27 octombrie, şi Hungarian Open, din intervalul 21-23 noiembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!