Pugilistul bihorean Darius Stegari a avut o evoluţie foarte bună la turneul internaţional de box de la Brăila „Dracula Open”, competiţie care s-a încheiat duminică şi care i-a adus medalia de aur.
Programate în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, în perioada 16-23 februarie, întrecerile au reunit sportivi din 23 de țări, iar reprezentatul clubului Basti Box Salonta a concurat în cadrul categoriei 63,500 kg tineret, unde s-a descurcat admirabil, reuşind să se claseze pe prima treaptă a podiumului de premiere.
Darius Stegari s-a alăturat grupei de vârstă de tineret în ianuarie, dar a fost eficient din contraatac pentru a-l învinge pe letonul Nikolajs Zamjatins.
Alături de bihorean, şi românii Fabian Stroe și Daniel Grigorie și-au păstrat medaliile de aur la tineret la Turneul Dracula Open de la Brăila.
„Mulțumim frumos tuturor pentru susținere”, a transmis, ulterior, într-un comunicat, preşedintele clubului Basti Box Salonta, Sebastian Silaghi.