Adrian Madar, noua stea de pe epoletul Partidului Social Democrat Bihor, compară campania de curățenie din județ, lansată de Ilie Bolojan, cu un fel de Daciadă, denunțând caracterul ei politic.

Adevărul este că, atunci când aud de gunoaie, gândul tot la politică mă duce.

Pentru că refuză să participe la Spartachiada adunării gunoaielor de pe sate, cu premii date de omniprezentul Ilie, oamenii domnului Madar vor organiza măturări la scară mai mică, dar, ne asigură organizatorii, tot timpul anului.

La cum arată satele bihorene, indiferent de cine le conduce, nici Daciada, nici Spartachiada și nici Cântarea gunoaielor României nu ar putea avea sorți de izbândă decât dacă primarii și gealații lor ar schimba pixul cu mătura de nuiele.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!