Senatorul Florian Bodog a renunțat la poziția 1 pe lista PSD la Senat fiindcă, chipurile, vrea să se dedice muncii de decan la Sorbonica, ba și celei de diriginte de șantier, ținând cont că sediul Facultății de Medicină intră în reabilitare. 

Cum a și scris BIHOREANUL, buba e de fapt în altă parte: la Justiție, unde are o frumusețe de dosar penal făcut de procurorii anticorupție, care ar putea feșteli imaginea partidului dacă Dottore e încălțat cu o condamnare, așa că șefii de la București l-au trimis acasă. 

Că Flore al nost’ nu prea dă doi bani pe Sorbonica s-a văzut și la deschiderea anului universitar, când onorabilul decan se zbenguia pe la televiziunile năimite, în loc să transpire în robă în fața viitorilor medici.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!