Deja cred că s-au strâns prea multe lighioane în județ. Pe lângă tradiționalii păduchi, iepuri și fazani, au început să apară urșii. Apoi s-au semnalat și familii de castori care mănâncă copacii.
Hârciogii fac praf grădinile oamenilor, dar nu te poți atinge de ei că sunt protejați. Practic, în România nu mai există niciun animal neprotejat, cu excepția omului.
Localnicii se plâng că și vipera dă târcoale gospodăriilor. Până acum se bănuia că viperele sălășluiesc pe lângă craterul de la Betfia. Acum pot fi întâlnite cam peste tot.
Noroc că specialiștii ne liniștesc. Ei au constatat că doar în 20% dintre atacuri eliberează și veninul. Dar ce te faci dacă tocmai tu pici pe procentul în care vipera dă drumul la venin?
Oamenii trebuie să știe ce metode pot folosi pentru a nu cădea victime viperelor.
1. Ia-ți o mangustă pe lângă casă! Dacă nu găsești așa ceva, adu-ți ca vecin un chinez. Poftă bună!
2. Să ai la îndemână tot timpul un ser antiviperin, de 52 de grade, de preferință de prune.
3. Atenție, statistica minte! Numărul viperelor este mult mai mare dacă se iau în calcul și femeile afurisite.
4. Dacă vipera te mușcă și moare ea înseamnă că ești om bun.
5. Dacă vipera o mușcă pe nevastă-ta și nu moare niciuna înseamnă că ai o căsnicie ratată.