Mare tam-tam cu pasajele din Calea Aradului. Însuși eternul premier demis a venit să inaugureze minunea inutilă la a cărei inițiere și el a fost părtaș.

Trebuie să spunem adevărul adevărat despre pasaje, nu așa cum lăudacii postează imagini photoshopate cu noua investiție.

1. Nu e adevărat că e primul pasaj supraetajat din municipiu. Încă de acum 25 de ani erau pasaje la ieșirea din oraș: la sol circulau mașinile și în aer avioanele.

2. Din nou, betoane și iar betoane. Măcar pereții puteau fi făcuți din nuiele cu noroi bătut.

3. Dacă acum 25 de ani în vechile pasaje era umbră, acum totul e numai piatră.

4. Nu există nici măcar câteva bănci unde să se odihnească șoferii când trec prin pasaj.

5. Oricum, nu va circula nimeni prin aceste pasaje. Și dacă, totuși, se va circula, precis că peste cinci ani vor trebui reparate.

6. Dacă tot privilegiem transportul auto, se duce dracului ideea de a ne întoarce la industria calului, maximum ne vom întoarce doar la o parte din cal.

7. Există riscul ca primarul Birta să ceară ca aceste pasaje să aibă același program de funcționare ca fântâna din Parcul 1 Decembrie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!