1. M-au surprins neplăcut suporterii de baschet din Oradea. S-au apucat să scandeze „CSM, luptă CSM!”, adică cei din Consiliul Superior al Magistraturii să lupte pentru pensiile lor speciale?

2. Mai urmează ca CSM să se unifice cu CSM (Clubul Sportiv Municipal) Oradea, pentru că și baschetbaliștii noștri, la fel ca magistrații, se pensionează imediat după 40 de ani.

3. Declarația vicepremierului Oana Gheorghiu pe problema pensiilor magistraților, care ar fi fost prinși într-un fel de Caritas, are acoperire matematică. Cei din CSM iau pensii de 8 ori mai mari decât contribuția lor la fondul de pensii.

4. CSM susține că pensiile și salariile uriașe sunt garanția independenței Justiției. Cu cât partidele vor plăti mai mulți bani magistraților, cu atât mai independenți vor fi judecătorii față de formațiunile politice în cauză.

5. Se vor face plângeri penale și persoanelor care vorbesc de rău Universitatea Româno-Americană, unde a absolvit doamna Elena Costache, șefa CSM-ului.

6. CSM negociază cu gândul că, dacă Guvernul nu acceptă propunerile magistraților, se pierd 231 de milioane de euro din PNNR. În jargonul profesional asta se cheamă șantaj în formă continuată.

7. În loc de 70% din salariul net, membrii CSM sunt de acord să reducă procentul la „decât” 65% din brut. Această scădere ar duce la creșterea valorii pensiei cu 30%.

8. Motivația menținerii pensiilor nesimțite este că CSM-iștii nu iau pâinea de la gura copiilor, cum spun răuvoitorii, ci băutura de la esofagul părinților.

9. Dacă Curtea Constituțională poate decide cu de la sine putere cine iese președintele României de ce n-ar putea și CSM să facă politica economică a Guvernului?

10. Autorul acestui articol, dacă va avea parte de o plângere penală din partea CSM, va fi judecat exclusiv de colegii de redacție. Că și magistrații, când dau în judecată Statul pentru fel de fel de privilegii, tot de colegii lor sunt judecați.