1. Premierul Ciolacu l-a pensionat într-un cadru festiv pe Ioan Mang. Cum era închis la CARPO, evenimentul a avut loc în Băile Felix.

2. Numirea medicului neurochirurg Aurel Mohan în fruntea organizației PSD Bihor este normală, pentru că mulți din conducere erau duși cu capul.

3. Domnul senator Florian Bodog și-a numit un proxi la conducerea organizației municipale Oradea.

4. Numirile în conducere au fost făcute de comun acord cu primarii, care n-au avut habar ce se petrece, de fapt.

5. Pe lângă spitale, Ciolacu a vrut să viziteze și Ambulanța, în semn de omagiu pentru activitatea consilierului local Liviu Sabău Popa.

6. Adrian Madar are o șansă ușoară la Primărie. Poate lua dublul voturilor pe care le aduna până acum PSD-ul.

7. Prezența ministrului Sănătății în Bihor, a domnului Alexandru Rafila, arată clar că avem de-a face cu o organizație bolnavă. 

8. Deviza PSD la viitoarele alegeri locale este: „Nu contează câte voturi câștigi, ci cu cine te aliezi”.

9. Explicabilă absența fostului polițist Florin Sîrca. Pesediștii din București intră în fibrilații la vederea organelor.

10. Viitoarea vizită a domnului Ciolacu în Bihor va fi ca președinte. Nu de țară, ci de scară.

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!