Teama unei părţi a populaţiei după invadarea Ucrainei de către Rusia i-a împins pe tot mai mulţi bihoreni să îşi facă paşapoarte, prefectul judeţului, Dumitru Ţiplea, afirmând că în ultimele 9 zile Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Bihor a primit de trei ori mai multe cereri pentru eliberarea documentelor de călătorie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, a spus prefectul, deşi le solicită, oamenii nu merg să îşi ridice paşapoartele, aşa că există un adevărat "stoc".

Conform oficialului, care a prezentat aceste informaţii într-o conferinţă de presă organizată vineri, între 28 februarie şi 10 martie, Serviciul de Paşapoarte Bihor, aflat în subordinea Prefecturii, a înregistrat 2.945 cereri de eliberare a paşapoartelor (aproape toate de tip biometric, adică paşapoarte simple electronice), faţă de doar 1.057 solicitări în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Pe de altă parte, însă, dacă anul trecut din cele 1.057 paşapoarte, cetăţenii au ridicat efectiv 957, adică 90%, de data asta din 2.945 au ridicat doar 1.548 paşapoarte, ceea ce înseamnă doar puţin peste jumătate, concluzia fiind că oamenii le-au cerut pentru a şti că le vor avea, nu şi pentru a le folosi efectiv, adică pentru a călători.

Totodată, dat fiind numărul în continuare crescător al solicitărilor, prefectul a anunţat extinderea programului de lucru al Serviciului Public Comunitar de Paşapoarte Bihor de la opt la zece ore pe zi, în intervalul orar 8.30-18.30.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!