O arie protejată ce se întinde pe aproape 35.000 de hectare din Bihor și alte două județe (Sălaj și Cluj) și unde se ascund comori naturale, peisaje impresionante și mărturii paleontologice, Muntele Șes este casă pentru 20 de tipuri de habitate de importanță europeană (păduri, pajiști, stâncării, mlaștini, etc.), trei mamifere ocrotite (râs, lup, liliac comun), două specii de herpetofaună (tritonul cu creastă, izvorașul cu burtă galbenă) și cinci specii de nevertebrate importante (printre care, racul de ponoare sau cosașul lui Stys).

Ca să facă această arie protejată mai cunoscută, dar și ca să sublinieze importanța ei în ochii bihorenilor, Administrația Ariei Protejate Muntele Șes a dat startul unui proiect menit să promoveze acest capital natural. În parteneriat cu Liceul Teoretic ”Constantin Șerban” și Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate Bihor, din mai până în septembrie 2022, derulează proiectul „Obiectiv: Muntele Șes!”, în cadrul căruia vor fi organizate mai multe acțiuni.

La Liceul Constantin Șerban, sunt planificate două evenimente de prezentare a ariei (unul în mai, altul în septembrie), iar în luna iulie, la Șerani, elevii vor merge într-o tabără de voluntariat, unde vor cunoaște muntele și natura specifică acestuia.

Muntele Ses
Limitele ariei protejate Muntele Șes

În plus, între lunile iunie și august, administrația ariei organizează un concurs de fotografii dedicat Muntelui Șes. Cele mai bune imagini vor fi incluse într-o broșură de prezentare a ariei protejate.

Muntele Șes are deja peste 150 de kilometri de trasee de biciclete, pe care doritorii se pot aventura pentru a vizita câteva zone de interes turistic: cetatea Șoimului, castelul de la Poiana Florilor, Valea Morii, Șinteu, rezervația peisagistică Tusa-Barcău, biserici de lemn, casele tradiționale ale localnicilor de etnie slovacă, română sau maghiară.

Hărțile acestor trasee sunt disponibile pe site-ul Ecotop, iar marcajele vor fi refăcute în perioada următoare.

Potrivit președintelui Asociației Administrația Ariei Protejate Muntele Șes, George Togor, proiectul care se derulează este susținut financiar de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!