Câştigătoarea fazei judeţene Bihor a Cupei României la fotbal, formaţia Bihorul Beiuş a debutat sâmbătă în faza regională, aici unde este repartizată în Grupa 1 a Regiunii 2 / Nord-Vest, alături de echipele Sticla Arieşul Turda (câştigătoarea cupei în judeţul Cluj) şi Progresul Şomcuta Mare (câştigătoarea cupei în Maramureş).

După ce în prima etapă a grupei a avut liber, atunci când Sticla Arieşul Turda a surclasat pe teren propriu echipa din Şomcuta Mare cu scorul de 7-1, sâmbătă, în runda a doua, beiuşenii de la CS Bihorul au primit replica turdenilor de la Sticla Arieşul.

Întrucât stadionul celor de la Beiuş se află în reabilitare, meciul s-a desfăşurat la Ştei, pe Stadionul Minerul.

Atenţionată de rezultatul de miercuri, echipa CS Bihorul Beiuş a luat în serios meciul cu turdenii şi, deşi a jucat pe o căldură sufocantă, trupa bihoreană a reuşit să se impună cu scorul de 2-0. Astfel, beiuşenii au luat o opţiune serioasă la câştigarea grupei şi, implicit, calificarea în finala fazei regionale.

Jucătorii de la CS Bihorul au controlat partida, iar deschiderea scorului s-a produs în prima repriză, în minutul 39, când s-a consemnat un autogol, Rareş Moldovan de la turdeni înscriind în propria poartă.

Desprinderea pe tabelă s-a produs pe finalul jocului, în minutul 82, când Vlad Degău a înscris pentru 2-0, scor cu care CS Bihorul Beiuş a câştigat acest joc şi care îi conferă prima şansă la câştigarea grupei. În ultima etapă, miercuri, 17 iulie, bihorenii au nevoie de doar un egal în disputa din judeţul Maramureş cu Progresul Şomcuta Mare, pentru a se califica în finala fazei regionale.

De menţionat că în jocurile din grupele fazei regionale a Cupei României la fotbal, la final, indiferent de rezultat, se execută şi lovituri de la 11 metri. La penalty-uri, în meciul de sâmbătă s-au impus turdenii de la Sticla Arieşul, cu scorul de 5-4.

În partida de la Ştei, antrenorul Vlad Silaghi a trimis în teren pentru Bihorul Beiuş echipa: Fl. Bodea – Al. Jurcuț, D. Laza, R. Tirla, Vl. Degău, Cr. Copil, Al. Lezeu (min. 82 Cl. Bercea), C. Habakuk, D. Ușvat (min. 46 N. Goilean), Fl. Pop (min. 87 L. Niculuț) şi R. Bartha (min. 72. C. Dan).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!