Fotbaliştii de la CS Bihorul Beiuş dispută duminică, de la ora 18, pe teren propriu, prima manşă a barajului de promovare în Liga a III-a, împotriva campioanei judeţului Cluj, Sticla Arieşul Turda.
Ambele echipe au ajuns la baraj după ce au câştigat seriile din Liga a IV-a: CS Bihorul Beiuş s-a impus în judeţul Bihor, iar Sticla Arieşul Turda a câştigat seria din judeţul Cluj.
Formaţia din Beiuş a dominat autoritar competiţia judeţeană, reuşind 27 de victorii, 2 egaluri şi o singură înfrângere în cele 30 de etape. A fost lideră de la începutul campionatului până la final.
De cealaltă parte, echipa din Turda a încheiat sezonul regulat pe locul secund, în spatele celor de la Avântul Bizonii Recea Cristur, dar a câştigat play-off-ul şi astfel şi-a asigurat prezenţa la baraj.
"Avem un lot competitiv, un amestec între jucători cu experienţă şi tineri, chiar foarte tineri. Asta ne-am dorit: să construim o echipă de viitor pentru Liga a III-a, ca să nu fim nevoiţi să schimbăm întregul lot în cazul promovării. Eu cred că suntem o echipă pregătită să facă pasul spre eşalonul superior", a declarat, pentru BIHOREANUL, Silviu Odobasianu, preşedintele clubului CS Bihorul Beiuş.
Acesta a recunoscut că, în actuala ediţie de campionat, Club Atletic Oradea a fost un adversar redutabil, ceea ce a dus la un nivel ridicat al competiţiei în Liga a IV-a Bihor.
"Se anunţă un duel crâncen"
Referindu-se la meciul de duminică, preşedintele clubului beiuşean este optimist şi încrezător în potenţialul echipei sale, chiar dacă ştie că şi adversarii îşi doresc cu ardoare promovarea:
"Cu siguranţă va fi un duel crâncen. Şi cei de la Turda îşi doresc promovarea la fel de mult ca noi. Până la urmă, se întâlnesc două campioane, dar cred că suntem pregătiţi pentru această partidă. I-am văzut pe cei de la Turda atât live, cât şi în transmisiuni online. Sunt convins că putem trece acest baraj şi să promovăm în Liga a III-a."
Conform conducătorului beiuşean, echipa din Turda este "destul de tânără, stă bine din punct de vedere fizic şi vine cu acel elan specific tinereţii".
Înaintea partidei de duminică, Bihorul Beiuş nu are probleme de efectiv, tot lotul fiind valid şi pregătit pentru această confruntare decisivă.
În cazul unei promovări, CS Bihorul Beiuş va reveni în Liga a III-a după 13 ani. Clubul s-a retras în 2012, din lipsă de fonduri, în ciuda faptului că atunci încheiase sezonul pe locul 3 – cel mai bun rezultat din istoria sa – iar Silviu Odobasianu era jucător în acea perioadă.
Interes crescut pentru joc
"Se anunţă o asistenţă record pentru stadionul nostru. Din păcate, lucrările la tribuna a doua nu au fost finalizate, altfel ar fi fost arhiplină şi aceea", a adăugat Odobasianu.
Tribuna I a Stadionului Municipal Francisc Matei din Beiuş are o capacitate de 800 de locuri. Tribuna a II-a, aflată în construcţie, va adăuga încă 525 de locuri, dintre care 25 vor fi dedicate persoanelor cu dizabilităţi. Se speră ca această tribună să fie gata până la începerea sezonului viitor. Până atunci, locurile disponibile la tribuna I se vor ocupa cu siguranţă, duminică, având în vedere interesul ridicat al publicului local. Şi echipa din Turda şi-a anunţat prezenţa cu o galerie.
Suprafaţa de joc este una sintetică, stadionul fiind modernizat în ultimii ani.
Cât despre Sticla Arieşul Turda, aceasta are şi ea o istorie apreciabilă în fotbalul românesc, dar nu a mai evoluat în Liga a III-a de 10 ani. Din acest motiv, confruntarea dintre cele două echipe se anunţă una deosebit de echilibrată, între două formaţii cu tradiţie şi suporteri pasionaţi.
Arbitrii, din Arad
Prima manşă, programată duminică, de la ora 18, pe Stadionul Municipal Francisc Matei din Beiuş, va fi arbitrată de o brigadă din Arad, cu Tudor Florin Jurca la centru.
Preţul unui bilet este de 10 lei, iar copiii sub 14 ani beneficiază de intrare gratuită.
Manşa secundă va avea loc o săptămână mai târziu, pe 29 iunie, de la ora 17:30, la Turda.