Mai mulţi orădeni programaţi pentru ziua de miercuri la imunizarea anti-Covid, urmând să li se administreze prima doză de vaccin la centrul de vaccinare de la spitalul privat Pelican, au fost trimişi casă de personalul centrului. Din greşeală, spune şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bihor, dr. Daniela Rahotă, după ce unul dintre ei a scris pe Facebook că angajaţii de la Pelican i-ar fi spus că amânarea ar fi consecinţa unei directive a acestei instituţii.
Pe de altă parte, Bihorul a început să primească mai puţine doze decât a solicitat DSP, ceea ce va face ca de acum înainte să fie amânate sute de persoane deja programate.
„DSP a spus...”
Între orădenii care s-au prezentat miercuri la spitalul Pelican s-a aflat şi actorul Teatrului Regina Maria, Sebastian Lupu, programat în etapa a II-a datorită faptului că are o afecţiune medicală cronică.
Acesta a relatat într-o postare pe Facebook, însă, că a fost întâmpinat de o persoană care, după ce i-a notat numele, i-a comunicat că „nu mai avem doze şi trebuie să vă reprogramăm”, moment în care actorul a răspuns că „eu sunt în grupa de risc”. Ulterior, o altă angajată i-a adus la cunoştinţă: „Ne pare rău, nu se poate! Am fost anunțați de la DSP acum o oră ca nu mai sunt doze și să vă reprogramăm! DSP a spus să nu mai vaccinăm!”.
Potrivit relatării lui Lupu, i s-a cerut numărul de telefon şi în final i s-a adus la cunoştinţă că „vă vom suna noi, undeva după 6 februarie”.
În postarea sa, actorul şi-a manifestat nemulţumirea că şeful Comitetului Naţional pentru coordonarea vaccinării, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că doar din 28 februarie vor fi amânate persoane deja programate pentru vaccinare, şi anume din categoria lucrătorilor în domenii esenţiale, astfel că miercuri, fiind 27 februarie, vaccinarea trebuia făcută potrivit programării.
DSP nu a spus
În condiţiile în care pe Facebook s-au plâns şi alţi orădeni că, deşi au fost programaţi pentru vaccinare pentru ziua de miercuri la acelaşi centru de la spitalul Pelican, BIHOREANUL a contactat-o pe şefa DSP Bihor, dr. Daniela Rahotă, pentru a afla dacă situaţia este cea prezentată de personalul acestui centru, precum şi motivele.
„DSP nu a cerut niciunuia dintre cele şase centre de vaccinare în care se desfăşoară etapa a II-a campaniei de vaccinare să reprogrameze persoanele programate pentru această zi. De altfel, fiecărui centru i-au fost predate dozele de vaccin în cantităţi conform necesarului rezultat din programare”, a declarat dr. Rahotă.
Directoarea a afirmat, de asemenea, că a verificat situaţia reclamată de persoanele care nu au fost vaccinate la Pelican, constatând că personalul centrului le-a trimis acasă „din greşeală”.
„Mi s-a adus la cunoştinţă că dl. Lupu s-a prezentat ca actor, profesie care nu face parte din categoria de personal din domenii esenţiale, nu s-a prezentat ca bolnav cronic, iar personalul de la centrul de vaccinare nu a verificat acest lucru, arătând doar că actorii nu sunt prioritizaţi în această etapă. Le-am atras atenţia colegelor de la Pelican să fie mai atente. În mod cert, astăzi (n.r. – miercuri, 27 ianuarie) nu trebuia amânată nicio persoană programată”, a spus dr. Daniela Rahotă.
De altfel, după verificarea întreprinsă de şefa DSP Bihor, persoanele trimise acasă de personalul de la Pelican, inclusiv Sebastian Lupu, au fost contactate, prezentându-li-se scuze şi cerându-li-se să se prezinte, în această după-amiază, la vaccinare, tot la Pelican, unde fuseseră programate.
Criză de vaccinuri
Pe de altă parte, BIHOREANUL a aflat că începând de miercuri şi judeţul Bihor resimte criza de vaccinuri, la fel ca în toată ţara.
„Astăzi, pentru prima oară de la începerea vaccinărilor, la finele anului trecut, am primit mai puţine doze de la Centrul Regional din Cluj faţă de cantitatea solicitată. Până acum, am cerut de fiecare dată şi am primit un număr de doze echivalent cu 24%-33% din cantitatea disponibilă la nivel regional. Azi am primit doar 166 flacoane, deşi am cerut 435 flacoane pentru următoarele trei zile”, a declarat o sursă a BIHOREANULUI.
Ca urmare, cel puţin în următoarele trei zile, Bihorul are la dispoziţie o cantitate de vaccin care poate fi administrată la 996 persoane, în condiţiile în care a cerut vaccin pentru 2.610 persoane.
„Cantitatea solicitată a fost stabilită strict pentru rapel - 748 doze, persoane dializate – 94 doze, persoane din centre rezidenţiale pentru vârstnici şi adulţi cu handicap – 150 doze şi alte categorii din etapa a II-a, cu prioritate bolnavi cronici şi persoane peste 65 ani – 1.618 doze”, spun sursele.
Potrivit acestora, dat fiind faptul că judeţul a început să primească o cantitate mult mai mică de vaccin, şi aici persoanele programate deja vor trebui amânate, de data aceasta oficial, nu „din greşeală”.
De altfel, în cursul zilei de miercuri, DSP Bihor a cerut Centrului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinare să i se comunice o procedură de lucru clară pentru reprogramare, în condiţiile în care platforma electronică RoVaccinare nu realizează în mod automat reprogramarea bolnavilor cronici şi a persoanelor peste 65 de ani.
Suplimentarea, incertă
Scăderea considerabilă a cantităţii de vaccin alocate judeţului face incertă, în acest moment, inclusiv aşa-numita suplimentare a fluxurilor de vaccinare din Bihor.
Amintim că la 15 ianuarie în Bihor s-au deschis pentru etapa a II-a a vaccinării 6 centre de vaccinare, cu un total de 7 fluxuri (un flux având 60 doze de vaccin pe zi), şi anume Orăşelul Copiilor (2 fluxuri) şi spitalul Pelican (un flux) în Oradea, în Salonta la Spitalul Municipal, în Aleşd şi Ştei la cele orăşeneşti, iar la Valea lui Mihai în secţia exterioară a Spitalului Marghita (toate cu câte un singur flux).
Pe lângă aceste 7 fluxuri, din 8 februarie în Bihor ar urma să fie deschise încă 5 fluxuri, la Colegiul Tehnic Traian Vuia din Oradea (2 fluxuri, pentru cadrele didactice, în condiţiile în care din 8 februarie s-ar relua cursurile cu prezenţa în şcoli), precum şi în sălile de sport din Sântandrei, Marghita (Colegiul Naţional Octavian Goga) şi Beiuş (Colegiul Naţional Samuil Vulcan).
„În acest moment, dată fiind scăderea cantităţilor de vaccin alocate şi faptul că de mâine (n.r. – joi, 28 ianuarie) se face reprogramarea cu 10 zile a unora dintre persoanele deja programate, nu ştim dacă cele 5 fluxuri noi pentru Bihor vor fi deschise pe 8 februarie. Totul depinde, la fel ca în toată ţara şi în toată lumea, dacă furnizorii de vaccinuri vor livra cantităţile promise sau nu”, spun sursele BIHOREANULUI.